”Greva” procurorilor: aproape toate Parchetele și-au suspendat activitatea. Ce revendicări au?
Consiliul Superior al Magistraturii a transmis joi după-masa un comunicat de presă prin care anunță că procurorii din toată țara au luat decizia să-și suspende activitatea, ca protest față de proiectului privind reforma sistemului de pensii, pe care guvernul îl va adopta în această săptămână și pe care își va angaja răspunderea în parlament, săptămâna viitoare, transmite Biziday. Comunicatul CSM nu menționează dacă DNA și DIICOT s-au alăturat protestului. Referitor la DIICOT, menționează doar că s-a desfășurat adunarea generală a procurorilor.
CSM detaliază că au recurs la suspendarea activității 16 parchete (toate) de pe lângă curțile de apel, 46 de parchete (toate) de pe lângă tribunale și 169 de parchete de pe lângă judecătorii (sunt 182 în total).
Astfel, procurorii se vor ocupa numai de cazurile urgente – în care se impune luarea măsurilor arestării preventive sau a arestului la domiciliu, punerea în executare a mandatelor europene de arestare și a cererilor de extrădare, cauzele cu inculpați față de care au fost dispuse măsuri preventive, cauzele privind confirmarea ordinelor de protecție provizorie emise de către organele de poliție și alte situații operative care nu suportă amânare.
Procurorii au trimis guvernului și un punct de vedere pe proiectul de lege.
În particular, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a cerut CSM să emită aviz negativ în ceea ce privește reforma pregătită.
De asemenea, solicită Consiliului Superior al Magistraturii “să aprecieze cu privire la oportunitatea sesizării Curţii Constituţionale a României în vederea constatării existenţei unui conflict juridic de natură constituţională între Autoritatea Judecătorească şi Guvern, pe de o parte, respectiv între Autoritatea Judecătorească şi Parlament, pe de altă parte”.
Greva în justiție a fost declanșată marți, când judecătorii din cele 16 curți de apel din țară și-au suspendat activitatea pe termen nedefinit. Tot marți, la sediul guvernului a mers și președintele Nicușor Dan, care le-a cerut prim-ministrului Ilie Bolojan și lui Sorin Grindeanu, liderul PSD, să găsească o formulă privind perioada de tranziție pe care trebuie să o parcurgă magistrații care vor ieși la pensie după noile reglementări.
Miercuri seară, în timpul unui interviu pentru postul Antena 3, premierul Bolojan a sugerat că va demisiona, dacă legea, odată adoptată, va fi declarată neconstituțională. Demisia prim-ministrului atrage, după sine, demisia întregului guvern.
În ultimele două zile, toate cele 16 curți de apel din țară, dar și alte tribunale sau judecătorii au anunțat că își vor suspenda activitatea.
În principal, judecătorii vor mai trata următoarele tipuri de cazuri:
- În materie penală, este vorba de măsurile preventive, măsurile de siguranță cu caracter medical și cererile privind emiterea mandatelor de supraveghere.
- În materie civilă, este vorba de măsuri de protecție a minorilor (încuviințare adopție sau plasament de urgență, de exemplu), măsuri asiguratorii, ordonanțe președințiale în situații de risc privind integritatea minorilor și acordarea/stabilirea de tratamente medicale, răpirile internaționale de copii, ordine de protecție, suspendarea actelor administrative și suspendarea grevelor.
În același timp, și în penal, dar și în civil, judecătorii pot lua decizii în cauze pe care le apreciază drept ”extremă urgență” și vor continua să redacteze hotărâri din cauze deja soluționate.
”Suspendă soluționarea cauzelor, cu excepția celor care au în care se exercită funcția de dispoziție asupra drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei, în faza de urmărire penală, a cauzelor având ca obiect dispoziția asupra măsurilor prevenitve privative de libertate , luare măsură declarare indezirabil, custodia publică, suspendarea executării actelor administrative”,
sunt cazurile judecate de Curțile de Apel.
Ce prevede propunerea Guvernului?
Partidele din coaliția de guvernare s-au pus de acord în principiu asupra pachetului 2 de măsuri fiscale pentru reducerea deficitului bugetar, după ședința de marți seară. În privința reformării sistemului de pensii ale magistraților, varianta adoptată în ședința coaliției de marți seară prevede ca pensiile magistraților să fie limitate la 75% din ultimul salariu net încasat în activitate. Propunerea inițială prevedea ca acest prag să fie 70% din ultimul venit.
De asemenea, coaliția a convenit ca perioada de tranziție până când vârsta de pensionare a magistraților va ajunge la 65 de ani să crească de la 10 ani (varianta inițială), la 15 ani, potrivit Digi24.ro.
Proiectul ar urma să fie adoptat în ședința Guvernului de vineri, 29 august.
CSM, reacție violentă la propunerea Guvernului
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a subliniat, într-un comunicat trimis pe 21 august, că ”au escaladat atitudinile publice ostile față de judecători și procurori”.
Această escaladare, în opinia CSM, s-ar manifesta prin:
- „luări de poziție repetate ale reprezentanților care compun coaliția de guvernare” care „urmăresc să culpabilizeze sistemul judiciar pentru dificultățile economice și bugetare cu care se confruntă societatea românească în prezent și să distragă atenția de la cauzele adevărate ale acestora”;
- „intensificarea campaniei pe care diferite instituții media o derulează împotriva sistemului judiciar”;
- „promovarea agresivă” din zona factorului politic și a mass-mediei „care îl susține” a ideii că intenția premierului Ilie Bolojan de a modifica pensiile speciale ale magistraților „ar urmări de fapt să pună capăt unor privilegii”;
- „ignorarea argumentelor reprezentanților sistemului judiciar” și „punerea constantă în discuție a statutului judecătorilor și procurorilor, în atmosferă de ură publică generată de acțiunile iresponsabile ale factorului politic”;
- „disprețul pe care unii exponenți ai factorului politic sau din mass-media îl manifestă constant față de magistrați”, deși „sunt bine cunoscute” eforturile judecătorilor și procurorilor „care își exercită atribuțiile cu onestitate și profesionalism”.
CSM susține că toate acțiunile de mai sus ar avea ca scop
”… să inducă ideea că sistemul judiciar este doar un instrument la discreția factorului politic care, în pofida oricărei valori a statului de drept, ar putea să impună justiției tot ceea ce își dorește.”
Forul magistraților mai subliniază că
”… orice intervenție normativă sau de altă natură cu privire la judecători și procurori să fie precedată de un dialog real cu sistemul judiciar”
și să conțină inclusiv
”… o justificare transparentă a măsurilor și asigurarea proporționalității acestora cu specificul, complexitatea și riscurile inerente activității judiciare”.
Magistrații îl fac pe Bolojan ”dictator”
CSM mai menționează că modificările aduse pensiilor speciale ale magistraților ”afectează grav independența justiției” și că nu există ”nicio justificare a acestui demers în condițiile în care reforma sistemului pensiilor de serviciu a fost realizată prin Legea 282/2023”.
În același timp, CSM mai acuză că propunerile Guvernului de a modifica pensiile magistraților reprezintă
”… o atitudine inadmisibilă care concretizează o poziție inflexibilă, de forță și de autoritate a puterii executive în raport cu puterea judecătorească, inacceptabilă într-o societate democratică și specifică societăților autocratice.”
În plus, forul magistraților mai acuză Guvernul Bolojan că și-a manifestat puterea într-un mod ”contrar principiului constituțional al separației și echilibrului puterilor și principiului cooperării loiale”.









