PSD, pe urmele AUR: de ce să iei un produs străin și ieftin când poți românesc și scump!
Produsele marcă proprie au fost vizate miercuri de o propunere controversată a ministrului Agriculturii, Florin Barbu. Ministrul dorește limitarea acestora în magazine, pe model AUR. Oficialul a transmis Comisiei Europene un pachet de măsuri care prevede plafonarea acestor articole la maximum 20% din volumul vânzărilor fiecărui retailer. Scopul ar fi eliminarea practicilor neloiale și reducerea diferențelor de preț dintre brandurile românești și cele ale magazinelor. Produsele ieftine ar urma să dispară, dar le-ar lua locul produse românești, de multe ori mai scumpe!
Schimbările propuse de Ministerul Agriculturii urmăresc o echilibrare a pieței prin reguli mai stricte pentru supermarketuri. Printre acestea se numără stabilirea unui adaos comercial similar pentru produse din aceeași categorie și eliminarea unor taxe impuse producătorilor. În România, aceste articole au câștigat teren rapid, reprezentând în prezent peste 18% din piața bunurilor de larg consum, conform B1 TV.
De ce produsele marcă proprie sunt mai ieftine?
Produsele marcă proprie sunt mai ieftine în special datorită modelului de business simplificat, nu neapărat din cauza unei calități scăzute. Retailerii nu suportă cheltuieli mari pentru publicitate și nici nu plătesc taxe de listare pentru propriile etichete. De asemenea, magazinele pot negocia volume uriașe direct cu procesatorii, eliminând intermediarii din lanțul de distribuție.
Multe dintre aceste articole sunt fabricate de aceiași procesatori care produc și pentru brandurile celebre de pe raft. Alimentele sunt mai ieftine pentru că sunt produse în cantități mari și au costuri mici de gestionare.
Produsele oferă în prezent un echilibru, iar limitarea lor ar putea duce la restrângerea ofertelor accesibile de la raft. Ministrul a oferit exemplul laptelui, unde diferența de preț între marca magazinului și un brand consacrat poate fi de câțiva lei. Totuși, experții avertizează că o astfel de măsură ar putea forța creșterea prețurilor pentru restul produselor.
Dacă opțiunile ieftine devin mai rare, consumatorii vor fi obligați să plătească mai mult pentru coșul zilnic. De asemenea, producătorii ar putea fi mai puțin stimulați să investească în automatizare și eficientizare în lipsa concurenței de preț.
PSD o ia pe urmele AUR
Un proiect de act normativ depus recent la Senat propune modificarea Legii Concurenței în sensul limitării comercializării produselor sub marcă proprie (private label) în supermarketuri și hipermarketuri, inițiatorii invocând că este nevoie de restabilirea echilibrului pe piața de retail, după cum scriam AICI.
Potrivit expunerii de motive a proiectului de act normativ, propunerea legislativă urmăreşte instituirea unei măsuri concrete pentru restabilirea echilibrului pe piaţa de retail, prin:
- Limitarea cotei de vânzări realizate prin produse sub marcă proprie la maximum 20% din totalul vânzărilor pe fiecare grupă de produse în ”hipermagazine şi supermarketuri”;
- Introducerea obligaţiei comercianţilor de a raporta anual către Consiliul Concurenţei structura vânzărilor pe grupe de produse, în scopul monitorizării respectării limitei prevăzute;
- Stabilirea de sancţiuni contravenţionale proporţionale cu cifra de afaceri, pentru nerespectarea dispoziţiilor legale şi pentru furnizarea de informaţii false sau incomplete;
- Precizarea faptului că limitarea cotei de vânzări prin produse sub marcă proprie nu constituie operaţiune de concentrare economică, cu excepţia cazurilor în care este realizată în cadrul unor alte operaţiuni ce se supun legislaţiei specifice.
În sprijinul aprobării proiectului de act normativ, inițiatorii au invocat faptul că ”piaţa comerţului cu amănuntul din România, în special în sectorul alimentar, este caracterizată de o concentrare accentuată, dominată de un număr restrâns de operatori economici de talie internaţională”.
În opinia inițiatorilor, aceşti operatori deţin o poziţie dominantă în anumite regiuni şi categorii de produse, fapt ce le permite să influenţeze în mod semnificativ structura ofertei de pe piaţă.
”Unul dintre instrumentele principale utilizate de aceşti retaileri este promovarea masivă a produselor sub marcă proprie. Această strategie, deşi generează beneficii imediate pentru consumatori prin preţuri reduse, are efecte negative asupra ecosistemului concurenţial, a producătorilor autohtoni şi a diversităţii produselor disponibile pe piaţă”,
susțin inițiatorii.
Aceștia au invocat date din rapoartele publice ale Consiliului Concurenţei şi Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), precum şi numeroasele sesizări ale asociaţiilor de producători români, din care reies o serie de disfuncţionalităţi grave în funcţionarea pieţei, între care:
- Dezechilibrul semnificativ în relaţiile comerciale dintre marii retaileri şi furnizori, în special cei mici şi mijlocii;
- Dependenţa economică critică a furnizorilor faţă de un număr redus de clienţi (retaileri);
- Practici comerciale neloiale, cum ar fi impunerea de preţuri sub costul de producţie pentru produsele sub marcă proprie;
- Reducerea diversităţii ofertei şi diminuarea vizibilităţii produselor româneşti în spaţiile de vânzare.
Proiectul a fost depus de AUR la Senat încă din toamnă, iar acum, PSD l-a îmbrățișat fără probleme.









