Trei cercetători primesc Nobelul pentru Medicină 2026 pentru descoperiri în optogenetică
Premiul Nobel pentru Fiziologie și Medicină pe anul 2026 a fost obținut de Karl Deisseroth, Peter Hegemann și Georg Nagel, „pentru descoperirile lor privind canalele ionice activate de lumină și optogenetică”.
Săptămâna premiilor Nobel începe azi cu anunţarea premiului pentru Fiziologie şi Medicină de către Comitetul Nobel întrunit la Institutul Karolinska din Stockholm. Premiul a fost anunțat la 12.30 ora României.
Câștigătorii celor șase premii Nobel sunt anunțați zilnic, în perioada 5-12 octombrie astfel: Premiul pentru Medicină – luni 5 octombrie, Fizică – marți 6 octombrie, Chimie – miercuri 7 octombrie, Literatură – joi 8 octombrie, Pace – vineri 9 octombrie și Economie – luni 12 octombrie.
Recunoașterea muncii proprii, faima și filmulețe simpatice cu momentul aflării marii vești vin laolaltă și cu o sumă recent majorată la 1,21 de milioane de dolari.
Premiul Nobel pentru Medicină din 2025 a fost acordat unui trio de oameni de știință – doi americani și un japonez – pentru descoperirea modului în care sistemul imunitar ne protejează de mii de microbi diferiți care încearcă să ne invadeze corpurile.
Mary E. Brunkow, Fred Ramsdell și Shimon Sakaguchi au împărțit premiul „pentru descoperirile lor fundamentale legate de toleranța imună periferică”, a anunțat luni Comitetul Nobel, la o ceremonie desfășurată la Stockholm, Suedia.
Laureații au identificat „celulele T reglatoare”, care funcționează asemenea unor agenți de securitate ai sistemului imunitar și împiedică celulele imunitare să atace propriul nostru corp.
Premiile Nobel vor fi înmânate laureaților în cadrul unei ceremonii speciale ce va fi organizată la 10 decembrie, ziua morții lui Alfred Nobel (1833-1896), inventatorul dinamitei.
Premiul constă într-o diplomă, o medalie de aur și un cec în valoare de peste un milion de euro.
Estimări înaintea acordării Premiului. Cercetările care au deschis calea către pastilele de slăbit, favoritele observatorilor
Cercetările asupra hormonilor care reglează apetitul sunt favoritele observatorilor pentru premiul Nobel dedicat medicinei, care dă luni startul sezonului nobelurilor din acest an, relatează AFP.
Premiul ar putea fi acordat cercetărilor care au deschis calea către pastilele de slăbit precum Ozempic și Mounjaro, au indicat analiștii pentru AFP.
Acestea ar putea include cercetarea asupra microflorei intestinale, descoperirea hormonilor care reglează senzația de sațietate și foame sau lucrările privind hormonul eliberat de intestin după mese și care semnalează sațietatea, ‘peptida de tip glucagon 1’ (GLP-1), imitată de medicamente precum Ozempic.
„Este probabil ca un premiu Nobel să recunoască una sau alta dintre aceste cercetări”,
a estimat David Pendlebury, responsabil al Clarivate, o companie de analiză a datelor și care prezice potențialii laureați ai premiului Nobel pe baza numărului de citări ale lucrărilor lor.
„Aș plasa GLP-1 în fruntea listei, pur și simplu datorită impactului său clinic imens la nivel mondial”,
a explicat el.
Numeroși oameni de știință au adus contribuții majore în acest domeniu, însă trei nume revin în mod regulat: endocrinologul canadian Daniel Drucker, medicul danez Jens Juul Holst și chimista americană născută în fosta Iugoslavie Svetlana Mojsov.
În cazul în care Comitetul Nobel ar decide să opteze pentru o altă direcție, ar putea fi premiate cercetările privind celulele stem, care vizează modul în care pielea se regenerează și se vindecă.
Biologul celular american Elaine Fuchs și colega sa britanică Fiona Watt sunt considerate pioniere în acest domeniu, potrivit jurnalistei specializate în știință la radioul public suedez SR Annika Astman.
Cercetările lor ‘au schimbat fundamental modul în care înțelegem reînnoirea și menținerea sănătății țesuturilor’, a subliniat ea.
Distincția ar putea reveni, de asemenea, unei noi tehnici de imagistică, tomografia în coerență optică, o tehnică neinvazivă.
Un alt domeniu care ar putea atrage atenția comitetului de medicină îl reprezintă receptorii de adeziune ai sistemului imunitar, identificați de imunologul american Timothy Springer. Acești receptori sunt un fel de ‘gheare moleculare’ situate pe celulele imunitare, care le ajută să se agațe de vasele de sânge, să pătrundă în țesuturi și să ajungă la focarele de infecție.
Acești receptori sunt esențiali pentru orientarea apărării imunitare a organismului și constituie ținte pentru cercetarea tratamentelor împotriva mai multor boli inflamatorii și autoimune.
Însă, premiul ar putea să recunoască, de asemenea, cercetările privind cancerul de sân sau secvențierea ADN, esențiale în lupta împotriva coronavirusului.









