România și Germania, campioanele negative ale Europei. Scădere drastică a consumului populației
Volumul comerțului cu amănuntul a scăzut cu 0,6% în Uniunea Europeană și cu 0,7% în zona euro, în septembrie, comparativ cu luna precedentă, când s-a înregistrat un avans de 0,4% în ambele zone, conform datelor publicate vineri de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).
În rândul statelor membre UE pentru care sunt disponibile datele, cea mai mare creștere a volumului comerțului cu amănuntul în septembrie, comparativ cu luna precedentă, s-a înregistrat în Luxemburg (5,3%), Slovacia (2,2%) și Malta (1,5%), iar cele mai semnificative scăderi au fost în Germania (minus 2%), România (minus 1,3%) și Portugalia (minus 0,9%).
În UE, vânzările de alimente, băuturi și tutun au scăzut cu 0,4%, cele de produse non-alimentare cu 1%, în timp ce au crescut cu 0,1% vânzările de combustibili auto.
De asemenea, în ritm anual, vânzările cu amănuntul au crescut cu 0,9% în UE și cu 0,4% în zona euro, în septembrie.
În rândul statelor membre UE pentru care sunt disponibile datele, cea mai mare creștere a volumului comerțului cu amănuntul în septembrie, comparativ cu perioada similară din 2025, s-a înregistrat în Cipru (7,6%), Suedia (6,9%) și Bulgaria (5,7%), iar scăderi au fost în Germania (minus 2,4%), România (minus 2,3%) și Spania (minus 1,5%).
În UE, vânzările de alimente, băuturi și tutun au crescut cu 1%, cele de produse non-alimentare cu 1,2%, iar cele de combustibili auto au scăzut cu 2,3%.
Conform datelor publicate de INS, în luna septembrie 2026, comparativ cu luna august 2026, volumul cifrei de afaceri din comerțul cu amănuntul, serie brută, a scăzut, pe ansamblu, cu 2,6%, ca urmare a scăderilor înregistrate la comerțul cu amănuntul al carburanților pentru autovehicule în magazine specializate (-6,9%) și la vânzările de produse alimentare, băuturi și tutun (-6,0%). Vânzările de produse nealimentare au crescut cu 1,9%.
Ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, volumul cifrei de afaceri din comerțul cu amănuntul a scăzut, în septembrie 2026, comparativ cu luna precedentă, cu 1,3%, ca urmare a scăderilor înregistrate la comerțul cu amănuntul al carburanților pentru autovehicule în magazine specializate (-1,9%), vânzările de produse nealimentare (-1,0%) și la vânzările de produse alimentare, băuturi și tutun (-0,2%).
Față de luna septembrie 2025, volumul cifrei de afaceri din comerțul cu amănuntul, serie brută, a înregistrat o scădere, pe ansamblu, cu 1,5%, ca urmare a scăderilor înregistrate la comerțul cu amănuntul al carburanților pentru autovehicule în magazine specializate (-5,0%) și la vânzările de produse alimentare, băuturi și tutun (-1,9%). Vânzările de produse nealimentare au crescut cu 0,2%.
Volumul cifrei de afaceri din comerțul cu amănuntul, serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, în luna septembrie 2026, comparativ cu luna septembrie 2025, a înregistrat o scădere, pe ansamblu, cu 2,6%, ca urmare a scăderilor înregistrate la comerțul cu amănuntul al carburanților pentru autovehicule în magazine specializate (-3,5%), vânzările de produse alimentare, băuturi și tutun (-2,2%) și la vânzările de produse nealimentare (-2%).









