Trump vs Biden | Care sunt particularitățile alegerilor prezidențiale americane
Alegerile generale americane, în care vor fi aleși toți cei 435 de membri ai Camerei Reprezentanților, o parte dintre senatori și președintele Statelor Unite, vor avea loc marți, 3 noiembrie.
La prezidențiale se vor confrunta președintele în exercițiu, republicanul Donald Trump, și fostul vicepreședinte al Statelor Unite, democratul Joe Biden.
Alegerile prezidențiale americane reprezintă un test de anduranță pentru candidații partidelor majore care trec printr-o lungă etapă de nominalizare internă înainte de a începe campania efectivă pentru alegeri. Cele două partide organizează simultan competiții electorale interne pentru nominalizarea candidatului. La fel ca la alegerile prezidențiale, fiecare stat din federația americană organizează seturi de alegeri cunoscute drept „alegeri preliminare” în care, în funcție, de tipul de scrutin, votanții înregistrați în partidul respectiv își pot alege candidatul preferat. Astfel, campania internă începe cu mai mult de un an înainte de alegerile prezidențiale efective, unii dintre prezidențiabili anunțându-și candidatura chiar cu 2 sau trei ani înainte de data alegerilor, scrie digi24.ro.
Pentru alegerile de anul acesta, alegerile preliminare ale Partidului Democrat au fost printre cele mai competitive astfel de evenimente din istoria electorală a SUA. În total, 29 de candidați importanți au participat la competiția în care fostul vicepreședinte Joe Biden a fost nominalizat pentru alegerile prezidențiale. În cazul republicanilor, așa cum se întâmplă deobicei atunci când unul dintre partidele mari deține președinția, alegerile preliminare au fost puțin competitive, președintele în exercițiu dominând practic întreaga competiție.
Rareori se întâmplă ca un președinte în exercițiu să fie contestat în alegerile preliminare. Ultima oară când un președinte a fost contestat a fost în anul 1992, când președintele George H. W. Bush a avut un contestatar mai puternic în persoana lui Pat Buchanan. Bush a câștigat nominalizarea, însă a pierdut alegerile în fața democratului Bill Clinton. Similar, președinții contestați în preliminarele pentru un al doilea mandat au pierdut ulterior alegerile – Jimmy Carter sau Gerald Ford fiind astfel de exemple.
Spre deosebire de alegerile prezidențiale din alte state, alegerile americane nu funcționează direct pe baza votului popular al cetățenilor. În fapt, în loc de un singur scrutin prezidențial, au loc 50 de seturi de alegeri diferite, organizate în fiecare stat în data de 3 noiembrie.
Fiecărui stat îi este alocat, în baza datelor sale demografice, un număr de voturi electorale, iar pentru aceste voturi electorale se concentrează întreaga bătălie dar și strategie a candidaților. Cu puține excepții, voturile electorale se câștigă pe baza unui sistem de tipul câștigătorul ia totul. Practic, candidatul care obține o majoritate de voturi obține toate voturile electorale ale statului respectiv.
Excepțiile de la această regulă sunt două state – Nebraska și Maine. Cele două își împart voturile electorale în trei districte federale distincte, un candidat putând să câștige votul popular în stat în ansamblu, dar să piardă un district și voturile electorale asociate acestuia. În Nebraska există patru districte electorale – unul care acordâ câștigătorului 2 voturi electorale și alte trei care acordă câte unul. În Maine, primul district acordă 2 voturi, iar celelalte două câte unul. Toate celelalte state acordă toate voturile lor câștigătorului de la nivelul întregului stat. Spre exemplu, candidatul care câștigă statul New York va primi toate cele 29 de voturi electorale ale sale, indiferent de procentul pe care l-a obținut în votul popular de la nivelul statului. El poate câștiga acest stat la o diferență de un vot sau îl poate câștiga cu 99% dintre voturi, însă rezultatul va fi același – va primi toate cele 29 de voturi.
Pe de altă parte, voturile electorale nu funcționează ca un sistem efectiv de puncte. Ele aparțin, de fapt, electorilor, care în funcție de rezultatul alegerilor dintr-un anumit stat, sunt aleși dintre reprezentanții susținuți de partide. Astfel, într-un stat în care candidatul republican a câștigat alegerile, electorii stabiliți anterior de organizația Partidului Republican din statul respectiv vor lua parte la întrunirea colegiului electoral, întrunire care are loc, în decembrie.
Pentru a câștiga alegerile prezidențiale, nu este suficient ca un candidat să obțină o majoritate a voturilor la nivel național, deci, ci să câștige suficiente competiții electorale în statele individuale pentru a obține „punctajul” care să îi asigure majoritatea în colegiul electoral. În total sunt 538 de voturi electorale, iar pentru a deveni președintele ales al Statelor Unite, un candidat trebuie să obțină 270 dintre ele, adică jumătate +1.
Există însă și așa-zișii electori „necredincioși”. Cu excepția anumitor state, care impun prin lege electorilor să voteze așa cum dictează rezultatul alegerilor prezidențiale din statul respectiv, restul nu impun electorilor să voteze într-un anumit fel.
Prin urmare, electorii pot decide să nu voteze în concordanță cu rezultatul votului în statul lor. Acest lucru s-a întâmplat și în 2016 când 5 dintre electorii care ar fi trebuit să o voteze pe Hillary Clinton au ales candidați care nici măcar nu s-au aflat pe buletinele de vot. Alți doi electorii, ambii din Texas și care ar fi trebuit îl aleagă pe Donald Trump au decis să aleagă și ei alte persoane. Electorii nici măcar nu sunt obligați să voteze cu vreunul dintre candidații care au participat la alegeri – ei pot alege orice cetățean al SUA eligibil să fie ales președinte. În 2016, au primit voturi în Colegiul Electoral, spre exemplu, John Kasich, Colin Powell sau Bernie Sanders.
Până acum, însă, niciun scrutin prezidențial nu a fost afectat, în sensul schimbării rezultatelor, de votul electorilor „necredincioși”, votul de protest al acestora fiind doar marginal în matematica electorală a alegerilor.
Pentru că nu ține cont de votul popular național în niciun fel, sistemul electoral american poate duce la rezultate care nu sunt în acord cu voința populară generală. Cel mai recent, în 2016 și în 2000, alegerile prezidențiale americane au produs câștigători ai președinției care nu au reușit să obțină sprijinul unei majorități a americanilor care s-au prezentat la vot.









