Plan uriaș de investiții | Ungaria nu mai vrea să depindă de alții în criza Covid
Compania Pannonpharma a construit la Pécsvárad noi capacităţi pentru producerea de medicamente anticoronavirus, cu o investiţie de 1,6 miliarde de forinţi 4,5 milioane de euro), în cadrul Programului de sprijin pentru industria sănătăţii – a declarat joi ministrul Finanţelor de la Budapesta, Mihály Varga pe pagina sa de socializare.
Ministrul a atras atenția cu o declarație care ar trebui să le dea de gândit și liderilor de la București:
“Creştem numărul de produse din industria sănătăţii, în cazul cărora Ungaria nu depinde de producători străini, ci este capabilă să le producă în ţară, la un nivel de calitate ridicat”.
După cum reiese din mesajul video, una din dezvoltările producătorului, ingredientul activ numit interferon al gelului Egiferon poate activa sistemul imunitar blocat de coronavirus, deci acţionează eficient împotriva coronavirusului. Cealaltă dezvoltare, în formă de medicament solid, elimină coronavirusul din tractul gastro-intestinal.
Plan uriaș de investiții în Sănătate: aproape 250 de milioane de euro
Potrivit lui Mihály Varga, seria de dezvoltări ale industriei sănătăţii are deja rezultate palpabile. Până în prezent au fost
realizate 31 de investiţii cu sprijin de stat, a căror valoare totală se ridică la 37 de miliarde de forinţi (peste 105 de
milioane de euro). În cadrul programului vor fi realizate în total 82 de dezvoltări în industria sănătăţii, cu o valoare totală de 86 de miliarde de forinţi (244,7 milioane de euro) – a spus ministrul, adăugând că numărul locurilor de muncă protejate ar putea ajunge la 5 700.
Dezvoltările vor contribui semnificativ nu numai la autoaprovizionare, ci şi la redresarea economiei – a subliniat ministrul Finanţelor, citat de agenția de presă MTI.









