Acord ambițios între India și Brazilia: energie verde și minerale în centrul noii alianțe
Premierul indian Narendra Modi a anunțat sâmbătă semnarea unui important acord privind mineralele critice și pământurile rare cu președintele brazilian Luiz Inacio Lula da Silva, aflat în vizită în India, relatează France Presse.
Este o ‘etapă majoră în construirea unor lanțuri de aprovizionare reziliente’, a spus Narendra Modi, potrivit AGERPRES.
‘Creșterea investițiilor și a cooperării în domeniul energiilor regenerabile și al mineralelor critice se află în centrul acestui acord pe care noi l-am semnat astăzi’,
a adăugat Lula da Silva.
Deocamdată, detaliile acestui acord ambițios nu au fost făcute publice.
Brazilia deține a doua cea mai mare rezervă globală a acestor materiale necesare pentru numeroase produse, de la vehicule electrice la panouri solare și smartphone-uri, precum și motoare de avioane și rachete ghidate.
Preocupată să își reducă dependența de China, India și-a dezvoltat producția națională și activitățile de reciclare, în timp ce caută noi furnizori de minerale critice.
‘Brazilia este principalul partener comercial al Indiei în America Latină. Ne-am angajat să creștem volumul comerțului nostru bilateral la peste 20 miliarde de dolari în următorii cinci ani’,
a subliniat Narendra Modi.
Lula a sosit miercuri la New Delhi, însoțit de 12 miniștri și o importantă delegație de oameni de afaceri, inclusiv directori generali ai unor mari societăți braziliene.









