Adrian Luca: Ce să-i cerem confratelui austriac, la schimb cu Schengen?

În aprilie anul acesta, aflam că Polonia blochează compromisul UE pe acordul privind impozitul minim global. Să reținem din acest titlu un cuvânt: compromis. Președinția franceză a Consiliului European a propus ajustări ale textului, menite să înduplece opoziția solitară a Poloniei și astfel să lase drum liber revoluției fiscale europene, globale[1] etc. În iunie, se putea citi: Polonia, gata să renunțe la obiecțiile pe acordul cu impozitul minim global. În sfârșit, francezii puteau să răsufle ușurați și să își încheie triumfal mandatul. Dar n-a fost să fie. Subtitlul știrii din iunie suna așa: „Chiar dacă Varșovia nu mai împiedică acordul OECD, Budapesta dă semnale acum că are îngrijorări”. Astfel, de la jumătatea anului, Budapesta a preluat ștacheta și chiar acum câteva zile dl. Orban declara: Ungaria încă se opune acestui impozit global care ”omoară locurile de muncă”.

Mi s-a părut potrivit să reamintesc această epopee a impozitului minim global, acum când stăm cu sufletul la gură să vedem: „ne lasă sau nu ne lasă Austria în Schengen?”

Zilele acestea s-a văzut cum tratăm noi chestiunea, de pe o poziția de inferioritate, cu replici demne de piața Obor: „domnule, ce mai vor austriecii de la noi, că vorba aia – bănci, energie, lemn am dat, ne ducem la ei la schi, le plătim casă-masă… Eee, ia vezi, să nu ne supărăm noi, că știi cum e românu’, rabdă el ce rabdă, dar acu se face polonez, ungur, renunțăm și la schi…apoi să vadă ei…”

Dar cum ar fi să fim cu adevărat pragmatici și să urmărim un interes național, chiar în spiritul compromisului european? Să punem altfel problema: confrate european austriac, păstrează-ți retorica cu Schengen, cu imigranții, dacă asta te ajută (la fel cum ajută opoziția față de „taxa care omoară locuri de muncă”). Sigur, apartenența la spațiul Schengen ne-ar fi utilă – dincolo de retorica noastră politică, câștigăm o zi, pe care nu o mai pierd în vamă TIR-urile care pleacă de la noi cu piese manufacturate.  O zi nu e puțin, dar … tot rămânem să ne ducem zilele ca „țara manufacturii low-cost”.

Atunci, ce vrem noi? Să scăpăm de eticheta asta, care ne diminuează respectul investitorilor. Vă plângeți că firmele austriece au parte de rele tratamente aici? Bine faceți, și firmele românești se plâng de același lucru!

Între timp, ”începând cu anul 2021, Instrumentul Tehnic de Sprijin care continuă Programul de Sprijin pentru Reforme Structurale al Comisiei Europene, a aprobat dezvoltarea de proiecte pentru ANAF. S-a început cu identificarea celor mai bune practici, îmbunătățirea legislației fiscale și consolidarea capacității în domeniul prețurilor de transfer în România, proiect care se derulează pe baza unui contract semnat cu Administrația fiscală din Austria”. (Raport ANAF pe 2021)

Hai să lăsăm gargara asta cu reformele, demarările etc. Pragmatic: vrem, pe bune, la schimb cele mai bune practice europene. Să avem și noi un Fisc (măcar) ca și în Austria. În lumea impozitului minim global (care va veni, orice ar zice „unii”), administrația de calitate va fi hotărâtoare în luarea deciziilor investitorilor. Să vină și la noi investiții cu valoare adăugată, să crească nivelul de trai, poate așa vor rămâne la noi mai mulți imigranți, Vestul are de câștigat…

Și să nu uităm de OECD, clubul unde se fac și desfac revoluții (fiscal) globale, regionale etc. Da, vrem să fim în lumea bună. Polonia, Ungaria sunt acolo, bineînțeles și Austria.În ochii investitorilor, lumea se împarte în două: țări OECD și restul.

Deci, la schimb, confrate austriac european, ajută-ne cu practicile europene și cu OECD. Pragmatic.

Ce spuneți, reprezentanți ai interesului (și respectului!) național, se poate să aveți, în discuțiile de culise, o astfel de poziție: deschisă și concretă?