Ambasadoarea SUA: “Româna este a doua limbă vorbită la sucursalele Microsoft din lume”
România şi Statele Unite vor să construiască societăţi democratice, iar valorile comune sunt motivul pentru care cele două țări rămân unite împotriva atacului neprovocat şi groaznic al Rusiei asupra Ucrainei, a afirmat ambasadoarea SUA la Bucureşti, Kathleen Kavalec, miercuri, la recepţia de Ziua Independenţei.
Ea a amintit că această misiune la Bucureşti a făcut-o să se întoarcă în România, după 15 ani. De altfel, mare parte din discursul său a fost rostit în limba română.
„Valorile democratice se află în inima parteneriatului nostru strategic puternic şi durabil. România şi Statele Unite doresc să construiască societăţi democratice, mai inclusive şi mai prospere, în care popoarele noastre şi copiii noştri şi copiii lor să poată înflori şi să aibă succes”,
a declarat ambasadoarea SUA în România, conform Agerpres.
Ea a spus că valorile comune sunt motivul pentru care cele două țări rămân unite împotriva atacului neprovocat şi groaznic al Rusiei asupra Ucrainei:
„Împreună cu aliaţii din NATO, oferim sprijin poporului ucrainean, în aceste vremuri grele. Românii au primit cu braţele deschise, cu ceai şi cozonac, milioanele de refugiaţi ucraineni. Guvernul român oferă Ucrainei un ajutor nepreţuit. Generozitatea dumneavoastră este emoţionantă şi nu va fi uitată”.
„Româna este a doua limbă vorbită în sucursalele Microsoft din toată lumea”
Kathleen Kavalec a subliniat importanţa parteneriatului strategic:
„Agresiunea Rusiei demonstrează limpede de ce parteneriatul nostru strategic, tot mai puternic de 25 de ani, este atât de important pentru apărarea şi rezistenţa noastră”.
Kathleen Kavalec a amintit că peste 3.000 de militari americani se află în România. „Această prezenţă nu doar că ne permite să ne antrenăm împreună, pentru a îmbunătăţi capacităţile aliaţilor, dar ne şi ajută să ne asigurăm că graniţele României sunt securizate şi că putem dormi mai liniştiţi”, a completat ambasadoarea.
Diplomatul a vorbit de legătura dintre cele două ţări, în mai multe domenii, inclusiv în IT şi a subliniat că „româna este a doua limbă vorbită în sucursalele companiei Microsoft din toată lumea”.
„De la George Enescu şi Maria Tănase, la Louis Armstrong şi Red Hot Chili Peppers, ne-am bucurat de o serie întreagă de schimburi şi cooperare în domeniul artistic, al educaţiei şi al afacerilor, care s-au intensificat, în contextul în care lumea noastră a devenit mai interconectată ca niciodată”,
a arătat ea.
Recepţia de anul acesta este dedicată oraşului San Diego din California şi „aduce un omagiu istoriei, oamenilor şi diversităţii care au făcut ca Statele Unite ale Americii să devină democraţia vibrantă de azi”. În acest sens, în spaţiul dedicat evenimentului au fost expuse maşini simbolice pentru spiritul Californiei, plăci de surf şi un perete cu grafitti realizat de artişti români.
„Astăzi, San Diego onorează moştenirea primilor săi locuitori, primind cu braţele deschise pe noii veniţi şi imigranţi din toată lumea, inclusiv din România”,
a spus ambasadoarea, despre oraşul său natal.
Iohannis: Parteneriatul strategic cu SUA va continua să ghideze politica externă şi de securitate a României
În discursul susținut la recepția de Ziua Independenţei, președintele Klaus Iohannis a spus că parteneriatul strategic cu Statele Unite „va continua să ghideze, în mod consecvent, politica externă şi de securitate a României” și a amintit de „angajamentul ferm al preşedintelui SUA de a apăra fiecare centimetru de teritoriu aliat”.
„Ca manifestare concretă a acestui angajament, mii de militari americani se află astăzi în România, contribuind, alături de camarazii lor români, francezi, olandezi, belgieni şi din alte naţiuni aliate, la asigurarea securităţii noastre şi a spaţiului euroatlantic. Vă asigur de deplina cooperare a autorităţilor române în crearea celor mai bune condiţii pentru o prezenţă persistentă, sperăm chiar permanentă, în România, a forţelor principalului nostru partener strategic”, a spus Iohannis, citat de hotnews.ro.
Şeful statului a vorbit şi despre decizia Statelor Unite de a elabora o Strategie privind Securitatea Mării Negre, „la care România a contribuit conceptual în mod substanţial”:
„Această strategie este bazată pe o abordare cuprinzătoare în plan politic, în planul securităţii, al cooperării economice, al securităţii energetice şi al rezilienţei democratice. Este viziunea pe care România o împărtăşeşte şi pe care am promovat-o activ în dialogul nostru cu Statele Unite, dar şi la nivelul Uniunii Europene, al NATO şi în dialogul în plan regional”.
Iohannis a conchis:
„Marea Neagră poate şi trebuie să joace rolul său natural de interconector între Europa şi Asia Centrală, devenind un spaţiu al securităţii şi al prosperităţii pentru statele riverane şi nu numai”.