Analistul economic Adrian Negrescu: „Suntem într-o criză cum n-am mai văzut în ultimii 15 ani”
Pachetul al doilea de măsuri fiscale, cel care ar urma să taie din cheltuielile aparatului de stat, s-a născut cu foarte mare greutate, după săptămâni de amânări și discuții în contradictoriu în coaliție. Disputele au fost atât de puternice încât acest pachet a trebuit spart în mai multe „pachețele”, aceasta fiind strategia executivului în cazul în care măsurile ar urma să fie atacate la Curtea Constituțională, în ideea că un singur, mare pachet, ar putea fi respins în bloc mult mai ușor decât mai multe pachete mai mici.
Această mișcare vine în contextul în care pachetul 1 de măsuri fiscale, care a vizat grosul mediului privat, a fost adoptat cu multă ușurință, punând o presiune imensă asupra antreprenorilor. Chiar și așa, însă, există voci care își exprimă dubiile cu privire la faptul că toate aceste eforturi vor duce la scăderea deficitului bugetar, în condițiile în care acesta a depășit 4% din PIB la 7 luni, iar anul trecut, crescând în același ritm, a ajuns la 9,3% la finalul anului.
Comentând situația pentru Ziare.com, analistul Adrian Negrescu a declarat că ne jucăm cu focul din punct de vedere economic și „s-ar putea să ne ardem puternic” dacă nu vom lua de urgență măsuri menite să reducă cheltuielile statului.
Cheltuim mai mult decât anul trecut, iar spectrul FMI plutește în aer
„Deci cheltuim mai mult decât anul trecut, când a fost un adevărat dezmăț bugetar, ‘reușim’ din păcate să avem un deficit mai mare decât anul trecut cu 5 miliarde de lei, iar măsurile de reformă sunt absolut esențiale dacă vrem ca această țară să nu ajungă pe mâna FMI. Dacă nu vom lua de urgență măsuri menite să reducă cheltuielile statului în primul rând, care, atenție, după primele 7 luni creșteau cu 11,1% la 447 de miliarde de lei, această va fi însă situația”,
atenționează analistul.
Aceste cifre sunt cu atât mai îngrijorătoare, de altfel, cu cât asumarea răspunderii vine peste începutul lunii septembrie, o lună care anunță și vârful inflației pentru anul 2025: un procent uluitor de aproape 10%, în condițiile în care la începutul anului era de 5%. Și, ca și cum lucrurile nu ar fi deja suficient de complicate, această situație se suprapune și peste contestarea puternică a măsurilor luate de cabinetul Bolojan, în special de către sindicatele din Educație, dar nu numai, practic aproape întreaga societate fiind revoltată în acest moment de un proces de reformă care pare să fi început cu stângul.
Pe de altă parte, profesorul Sergiu Mișcoiu a arătat de asemenea pentru Ziare.com că reforma statului nu pare neapărat că a început cu stângul, ci că pur și simplu nu a început.
„Suntem într-un blocaj generat de mai multe motive. În primul rând nu există niciun fel de consens în coaliția guvernamentală privind măsurile care trebuie luate, apoi există o presiune majoră din partea bugetului asupra nevoii de a face economii și în al treilea rând există evident contextul politic extrem de volatil și tensionat, cu o coaliție care are o majoritate limitată în Parlament, care poate să se destrame în urma tensiunilor și presiunilor acumulate în timp”,
arată acesta.
„Pare că politicienii nu au avut niciun fel de plan concret de reformare a statului român”
Totodată, profesorul Sergiu Mișcoiu a arătat și faptul că situația în care ne aflăm este una cât se poate de explicabilă având în vedere reformele care nu au fost făcute.
„Din păcate, problemele structurale ale României, care nu au fost rezolvate de-a lungul timpului în ultimii 30 de ani, ne urmăresc și ne lovesc exact în momentele de criză, nu în momentele în care există o minimă bunăstare, pentru că în mod normal reformele se fac, evident, în perioade de bunăstare, atunci când poți să eșalonezi și să restructurezi fără să produci daune sociale, ori acum acest lucru nu este posibil”,
spune acesta.
Pe de altă parte, faptul că cel puțin o parte a politicienilor par să înțeleagă situația în care se află țara este dat inclusiv de faptul că Ilie Bolojan însuși a amenințat cu demisia în repetate rânduri. Dar deși gestul arată că acestuia îi pasă cel puțin de propria reputație, dacă nu, în cazul cel mai bun, de situația României, el pare în același timp unul disperat și tardiv.
„Pare că politicienii nu au avut niciun fel de plan concret de reformare a statului român, dovadă că imediat după alegerile prezidențiale, dar și cele parlamentare, politicienii noștri s-au adunat să discute, să analizeze, să ia în calcul tot felul de scenarii, fără să aibă însă niște politici clare construite în laboratoarele partidelor cu specialiști în domeniu în așa fel încât să reformăm rapid statul român și să nu intrăm în grava criză financiară în care ne aflăm în momentul de față”,
arată și Adrian Negrescu.
România este în criză. „O criză cum n-am mai văzut în ultimii 15 ani”
Pe de altă parte, deși există încă voci la nivelul discursului public care se feresc încă să pronunțe sintagma „criză financiară”, analistul Adrian Negrescu are o evaluare mult mai dură.
„Suntem în recesiune, suntem într-o criză cum n-am mai văzut în ultimii 15 ani, iar din această perspectivă este nevoie de măsuri de austeritate. Pentru că dacă nu le vom lua noi, probabil va veni FMI-ul și le va dispune în baza unui acord de tip stand-by pe care eu îl anticipez de doi ani că se va întâmpla în România având în vedere lipsa de voință politică de la București”,
explică acesta.
Mai mult, acesta acuză faptul că poziționându-se în discursul public în felul în care o fac, aceștia mai degrabă fac un joc care îi convine Moscovei.
„Ceea ce fac unii politicieni în momentul de față, acest șantaj cu iz politic, această goană după voturi când ar trebui să fie vorba de reforme, mi-e teamă că ar putea duce la o situație extrem de gravă din punct de vedere economic pentru țara noastră. Practic politicienii se joacă cu banii noștri, se joacă cu viața noastră, lansând în spațiul public tot felul de teorii care au legătură mai degrabă cu mesajele Moscovei, nicidecum cu realitatea economică în care ne aflăm”,
spune Adrian Negrescu.
Nu în ultimul rând, acesta mai arată și faptul că, în momentul actual, politicienii ne duc spre o criză extrem de gravă pe care cu siguranță tot noi o vom plăti.
„Ei sunt de vină pentru că am ajuns să plătim un TVA mai mare, să plătim taxe mai mari, să avem o viață mai scumpă. Și tot ei, în acest al treisprezecelea ceas, continuă să se joace iresponsabil de-a administrația, de-a politica, de-a economia, ignorând, practic, că suntem într-o criză, că nu mai suntem într-o perioadă de creștere economică”,
explică analistul.









