Analiză The Economist: De ce dolarul ar putea să mai scadă mult

„Încrederea, în special încrederea internațională, este o floare fragilă”, a avertizat William Treiber, un funcționar cu vechime al Rezervei Federale, colegilor săi din comitetul de stabilire a ratei dobânzii al băncii centrale în 1961. „Trebuie să fim constant vigilenți în gestionarea afacerilor noastre monetare și fiscale, astfel încât să nu oferim niciun motiv celor din străinătate să pună la îndoială soliditatea dolarului.”, scrie The Economist.

Rezerva Federală și Departamentul Trezoreriei sunt administratorii dolarului în țară și în străinătate. Kevin Warsh, alesul președintelui Donald Trump pentru a conduce Fed, va deveni unul dintre cei mai înalți administratori ai monedei dacă va fi confirmat de Senat pentru a-l succeda pe Jerome Powell în luna mai. Piețele valutare au reacționat deja la știrea posibilei sale numiri: în ciuda discursului său recent conciliant, susținerea anterioară a lui  Warsh pentru rate mai mari ale dobânzii a contribuit la stoparea scăderii dolarului, care s-a depreciat cu aproximativ 10% de la începutul anului 2025.

Puterea dolarului și credibilitatea internațională a Americii nu sunt unul și același lucru. Dar ele sunt legate, și poate din ce în ce mai mult, de atractivitatea Americii ca destinație de investiții. Warsh va moșteni un climat de nervozitate în străinătate cu privire la activele denominate în dolari, alimentat de beligeranța americană față de aliații săi și de răsturnarea de către Trump a deceniilor de liberalizare comercială. În cei 15 ani de când Warsh a ocupat ultima dată un post în consiliul Fed, structura investițiilor străine în America s-a schimbat dramatic. Investitorii s-au înghesuit să cumpere active riscante, lăsând dolarul mai vulnerabil la o serie de slăbiciuni determinate de performanțele slabe ale Americii și de politicile nesăbuite adoptate la Washington.

Scăderea ponderii activelor denominate în dolari în rezervele valutare deținute de băncile centrale din întreaga lume a fost adesea citată ca dovadă a diminuării rolului global al monedei. Această pondere a scăzut de la un nivel maxim de 72% în 1999 la 57% în prezent. Monedele țărilor bogate, inclusiv dolarul australian, dolarul canadian și yenul japonez, au preluat o parte din deficit. Băncile centrale au acumulat și aur, din teama de tulburări geopolitice și sancțiuni americane.

Însă rezervele valutare reprezintă o proporție din ce în ce mai mică din cererea de dolari din străinătate. În urmă cu șaptesprezece ani, titlurile de creanță deținute de guverne și bănci centrale străine reprezentau aproximativ 38% din totalul investițiilor de portofoliu în America, iar politicienii erau îngrijorați de obligațiunile de trezorerie în valoare de peste 1 trilion de dolari deținute de instituțiile chineze. Astăzi, activele de rezervă și alte dețineri suverane de titluri de creanță americane reprezintă doar 13% din valoarea deținerilor de portofoliu americane, cel mai scăzut nivel din istoria modernă.

Cumpărătorii internaționali de active americane din timpul mandatului lui Powell au fost motivați mai degrabă de profituri decât de protecție. În mai puțin de două decenii, ponderea activelor americane deținute de străini reprezentate de acțiunile americane aproape s-a triplat, crescând de la un nivel minim de 21% în urma crizei financiare globale din 2007-2009 la un nivel record de 58% în prezent.

Creșterea apetitului pentru risc reflectă evoluții pozitive. Multe guverne importante din țările în curs de dezvoltare au adoptat politici macroeconomice mai sănătoase și au încurajat piețele obligatarilor interne, permițând investitorilor să schimbe unele titluri americane cu datorii locale. În același timp, companiile americane s-au dovedit a fi inovatoare și extrem de profitabile, atrăgând legiuni de investitori străini către acțiunile lor.

Dar activele mai riscante sunt considerate astfel dintr-un motiv bine întemeiat. Anul trecut, pe măsură ce tarifele impuse de Trump și temerile legate de o bulă a inteligenței artificiale au început să erodeze încrederea în acțiunile americane, randamentul total al acestora a scăzut cu cinci puncte procentuale sub cel al omologilor lor globali, cea mai mare marjă din 2009. Magnificii 7 – un grup de acțiuni gigantice din domeniul tehnologiei care au condus piața americană timp de ani de zile – au înregistrat o evoluție în mare parte stagnantă în ultimele patru luni. Acțiunile din sectorul software au scăzut, iar acțiunile din piețele emergente sunt în creștere. Investitorii încep să ia în considerare perspectiva unei perioade mai lungi de performanță slabă a pieței americane mai serios decât au făcut-o în ultimii ani.

Ei nu mai caută refugiu acolo unde o făceau înainte. Timp de decenii, investitorii s-au înghesuit să cumpere titluri de stat atunci când piețele erau în criză, ceea ce le-a conferit statutul de „refugiu sigur”. Dar în aprilie, după ce Trump a anunțat bariera tarifară, randamentele pe termen lung ale titlurilor de stat au crescut, chiar dacă acțiunile s-au vândut. Același lucru s-a întâmplat din nou în octombrie și ianuarie, în timpul fluctuațiilor legate de tarife. Este dificil ca titlurile de stat să fie refugii sigure atunci când guvernul american însuși provoacă turbulențe. În limbajul unui film de groază, apelul vine din interiorul casei.

Mai multe aici.