ASF: Amenzi de aproape 4 milioane de lei pentru conducerea City Insurance


Autor:    -  

Timp de citire: < 1 minut

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) i-a amendat pe membrii Directoratului şi pe cei ai Consiliului de Supraveghere ai asigurătorului City Insurance cu un total de 3,78 milioane lei, în urma faptului că nu au transmis către ASF documentele necesare verificării programului de reasigurare al societăţii, anunță Autoritatea într-un comunicat de presă.

Informaţiile solicitate nu au fost transmise Autorităţii, iar conducerea executivă şi conducerea superioară a societăţii nu s-au asigurat că informaţiile solicitate sunt disponibile astfel încât să fie puse la dispoziţie în termenul stabilit, ASF fiind astfel împiedicată, fără drept, în exercitarea atribuţiilor conferite prin lege, arată ASF.

Cine sunt cei care au primit amenzile?

Directorat:

  • Renato Szilagyi, Preşedinte Directorat – amendă în cuantum de 530.000 lei;
  • Buzerea Barbu Mircea, Vicepreşedinte al Directoratului – amendă în cuantum de 500.000 lei;
  • Spyridon Stavros Mavrogalos Fotis, membru al Directoratului – amendă în cuantum de 500.000 lei.

Consiliu de Supraveghere:

  • Browne Woodthorpe Robert, Preşedinte al Consiliului de Supraveghere – amendă în cuantum de 450.000 lei;
  • Rossler Max Walter, Vicepreşedinte al Consiliului de Supraveghere – amendă în cuantum de 450.000 lei;
  • Pascale Cristian, membru al Consiliului de Supraveghere – amendă în cuantum de 450.000 lei;
  • Arampova Aelita, membru al Consiliului de Supraveghere – amendă în cuantum de 450.000 lei;
  • Papanikolaou Epameinondas, membru al Consiliului de Supraveghere – amendă în cuantum de 450.000 lei.

Anterior, în urmă cu două săptămâni, ASF a sancționat societăţile City Insurance SA şi Euroins România cu amenzi în cuantum de 500.000 lei, respectiv 450.000 lei, în urma activităţii de control permanent, principala deficienţă identificată fiind plata cu întârziere a despăgubirilor aferente dosarelor de daună RCA.


Google News  Fiți la curent cu ultimele noutăți! Urmăriți AFACERI.news și pe Google News!