ASF: Fondurile de pensii facultative aveau active de 3,58 miliarde de lei în noiembrie


Autor:    -  
bani cash numerar copyright autor: www.AFACERI.news
Copyright foto: contactați www.AFACERI.news

Timp de citire: < 1 minut

Fondurile de pensii facultative au ajuns la active în valoare de 3,58 miliarde de lei, la 30 noiembrie 2022, în creştere cu 9% comparativ cu nivelul înregistrat în acelaşi interval din anul anterior, arată datele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).

“Cele mai multe investiţii au fost efectuate local (93%), majoritatea fiind denominate în lei (90%)”, se menţionează în raportul instituţiei.

Pe acest tip de pensii, titlurile de stat deţineau cea mai mare pondere în cadrul activelor, de 2,281 miliarde de lei, respectiv 63,67%, urmate de acţiuni – cu 852,279 milioane de lei (23,79%) şi de obligaţiunile corporative – cu 151,081 milioane de lei (4,22% din totalul activelor).

Potrivit sursei citate, la finele lunii noiembrie 2022, fondurile de pensii facultative aveau 619.600 de participanţi.

În Pilonul III sunt active următoarele fonduri de pensii: Aegon Esential, Azt Moderato, Azt Vivace, BCR Plus, BRD Medio, Generali Stabil, NN Activ, NN Optim, Pensia Mea şi Raiffeisen Acumulare.


Google News  Fiți la curent cu ultimele noutăți! Urmăriți AFACERI.news și pe Google News!