Audi mărește bugetul de investiții în electromobilitate pe următorii 5 ani
Audi a mărit bugetul de investiții pentru electrificarea gamei la 15 miliarde de euro în următorii 5 ani și susține că până în 2025 va oferi circa 20 de modele electrice.
Potrivit unui comunicat de presă, aproape 35 de miliarde de euro este suma pe care Audi o va folosi în perioada 2021-2025 pentru dezvoltarea de noi modele și tehnologii, prioritățile anunțate de germani fiind electromobilitatea și digitalizarea.
Jumătate din acest buget va fi dedicat “noilor tehnologii”, în timp ce aproximativ 15 miliarde de euro sunt destinate dezvoltării de mașini electrice și hibride, a subliniat constructorul.
Audi susține că, în 2025, va avea în portofoliu undeva la 30 de modele electrificate, dintre care 20 vor fi 100% electrice.
În plus, CEO-ul Audi Markus Duesmann a fost numit acum ca director al Car.Software, divizia care se ocupă cu dezvoltarea software pentru toate brandurile din grupul Volkswagen.









