”Autostrada Litoralului” are mulți pețitori: 11 oferte depuse pentru construirea celor 30,5 km de
La licitația pentru construirea Alternativei Techirghiol, cunoscută și drept ”Autostrada Litoralului”, au fost depuse 11 oferte, potrivit unui anunț făcut marți de ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, citat de News.ro.
Pentru cei 30,59 de kilometri de șosea rapidă, este alocată suma de 4,36 miliarde lei (fără TVA), finanţarea contractului fiind asigurată prin Programul Operaţional Transport (PT) 2021-2027.
Traseul traversează oraşele Techirghiol şi Eforie şi comunele Cumpăna, Agigea, Topraisar, Tuzla şi 23 August, urmând să fie construită pe amplasament complet nou, fără a folosi porţiuni de drum existente.
Ofertanţii sunt:
- Asocierea CONSTRUCTII ERBASU SA (lider) – CONCELEX SRL – X-WAY INFRASTRUCTURE SRL (România)
- Asocierea AUTOMAGISTRAL PIVDEN LLC (lider) – GOTT STRASSE S.R.L. – PERFECT CONSULT EUROPE S.R.L. – NVO “TRANSINZHINIRYNG” S.R.L. – МAST-BUD LTD (Ucraina – România)
- DOGUS INSAAT VE TICARET A.S. (Turcia)
- Asocierea IC IÇTAŞ INŞAAT SANAYI VE TICARET A.Ş. (lider) – ROTARY CONSTRUCTII MENTENANTA SA (Turcia – România)
- Asocierea ITINERA S.p.A (lider) – SAIPEM S.p.A. (Italia)
- KALYON INSAAT SANAYI VE TICARET A.S. (Turcia)
- Asocierea MAKYOL INSAAT SANAYI TURIZM VE TICARET A.S. (lider) – OZALTIN INSAAT TICARET VE SANAYI A.S. (Turcia)
- Asocierea MAPA INSAAT VE TICARET A.S. (lider) – GUNAL INSAAT TICARET VE SANAYI A.S. (Turcia)
- Asocierea ONUR TAAHHUT TAŞIMACILIK INŞAAT TICARET VE SANAYI A.Ş. (lider) – STRACO HOLDING SRL (Turcia – România)
- Asocierea TRACE GROUP HOLD PLC (lider) – BOG’ART SRL – GP GROUP JSC – OYL COMPANY HOLDING AG S.R.L. (Bulgaria – România)
- WEBUILD SPA – MILANO (Italia).
Alternativa Techirghiol porneşte din nodul Cumpăna (Autostrada de Centură a Municipiului Constanţa) şi continuă până în zona localităţii 23 August.
Noul drum de mare viteză, construit la profil de autostradă, va permite evitarea în totalitate a traversării localităţilor Agigea,Techirghiol, Eforie, Tuzla şi 23 August.
”Scopul realizării acestui drum de mare viteză constă în construcţia unei legături noi şi rapide între Autostrada de Centură a Constanţei A4, din zona localităţii Cumpăna şi comuna 23 August, la intersecţia cu DN39B, scurtând astfel timpul de deplasare prin creşterea vitezei de călătorie”,
spune Ionel Scrioşteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor.
Pe traseu vor fi construite inclusiv:
- un pod peste Canalul Dunăre – Marea Neagră (330 m);
- un pod peste DJ 391 şi Valea Cârlighioi (253,20 m);
- un pod pe DN38 (253,90 m);
- Nod rutier Cumpăna;
- Nod Rutier între Alternativa Techirghiol şi Drumul de legatură cu DN 39A;
- Nod Rutier cu DN38;
- Nod Rutier în zona localităţii 23 August;
- Nod rutier (conexiune) între Alternativa Techirghiol şi DN 39;
- patru Spaţii de servicii;
- două parcări de scurtă durată, dotate cu infrastructura necesară amplasării a minimum 8 staţii de încărcare rapidă pentru autoturismele electrice.