Care a fost cea mai poluată zi din ultimul an în Capitală?


Autor:    -  
city, pollution, popestileordeni
Fotografie de moisemarian pe Pixabay

Timp de citire: 2 minute

Poluarea aerului din București a fost în ultimul an la cote alarmante, atrage atenția asociația ECOPOLIS în raportul anual. Cea mai poluată zi a anului din intervalul decembrie 2022-decembrie 2023 a fost 24 decembrie anul trecut, potrivit RFI.

Oana Neneciu este directoarea executivă a asociației ECOPOLIS și coordonatoarea platformei AerLive.ro. Ea prezintă concluzia principală din raportul privind calitatea aerului în București:

”Concluzia principală e că în 2023 am înregistrat mai puține episoade grave de poluare decât în anul precedent, dar, mă rog, în același trend ca până acum. Școlile și spitalele sunt niște locuri pe care noi le monitorizăm din 2023 și practic acum avem date foarte clare despre ce se întâmplă în jurul acestor instituții, unde avem de-a face cu cei mai vulnerabili cetățeni în fața poluării, copiii și bolnavii cronici, date foarte alarmante. Din 30 de școli monitorizate, 29 înregistrează depășiri frecvente ale valorilor limită pentru protejarea sănătății umane, iar din 14 spitale monitorizate, 13 înregistrează valori depășite”.

Ea precizează că ”o concluzie foarte interesantă este că dacă ne uităm la poluarea cu particule în suspensie, PM 2,5, PM 10, aceasta este mult mai mare și mai frecventă la periferia orașului, în vreme ce dacă ne uităm la oxizii de azot, la dioxidul de azot în special, poluarea este mai mare în centrul orașului. Deci practic, sursa traficului duce poluarea în centru, mai mult, iar sursele celelalte, cum ar fi încălzirea rezidențială, șantierele, praful pe care-l generăm sunt la margine”.

Cea mai poluată zi a anului

Oana Neneciu spune care a fost cea mai poluată zi a anului, din decembrie 2022, până acum:

”Lunile de iarnă sunt cele mai poluate luni. Cea mai poluată zi a anului, de anul trecut până acum, a fost 24 decembrie 2022. Probabil și anul ăsta, 24 decembrie va fi cea mai poluată zi. La fel, 31 decembrie. După cum observăm, e un trend, înainte de sărbători sau în buza sărbătorilor de iarnă, când toată lumea se mișcă prin oraș, ultimele pregătiri, când există artificii, când încălzim poate mai tare locuințele, pentru că și asta e o sursă imensă de poluare. Aici e o mare problemă la nivelul Bucureștiului, că nici măcar nu știm câte case se încălzesc cu combustibili solizi, cu lemn sau peleți și care generează foarte mari cantități de particule în suspensie. Nu avem acest audit, noi tot încercăm să împingem ideea asta către primării, să facă o auditare, dar nu numai pe București, ci și pe Ilfov ar trebui, pentru că și acolo sunt foarte multe case care încă se încălzesc cu combustibili solizi. Trebuie o auditare și schimbarea sistemelor de încălzire, precum și modernizarea sistemului centralizat”.


Google News  Fiți la curent cu ultimele noutăți! Urmăriți AFACERI.news și pe Google News!