
Europarlamentarii propun locuințe subvenționate pentru tinerii din UE
Europa, ImobiliareTinerii europeni pleacă tot mai târziu din casele părinţilor şi amână întemeierea unei familii din cauza preţurilor mari la locuinţe. Problema a ajuns în atenţia europarlamentarilor, care au prezentat recomandări pentru promovarea…

Raport anual Colliers: Anul trecut au fost acordate peste 180 de certificări verzi
Imobiliare, MediuPiața certificărilor verzi, precum și a celor pentru sănătate, siguranță și accesibilitate, a rămas foarte activă în 2025, chiar dacă la nivel european au fost operate modificări privind obligațiile de raportare în domeniul sustenabilității.…

Raport Colliers: Livrările de locuințe noi și numărul tranzacțiilor au scăzut în 2025 cu 5%
ImobiliareLivrările de locuințe noi și numărul tranzacțiilor au scăzut în 2025 cu aproximativ 5% față de anul anterior, însă în timp ce livrările au coborât la cel mai redus nivel din 2017 încoace, volumul vânzărilor a rămas cu circa…

SUA atacă Iranul, iar Guda îl atacă pe Pascu. Războiul influencerilor ia proporții comice
Imobiliare, LumeaEconomistul Iancu Guda dă de pământ cu agenții imobiliari care promovează investiții în Dubai. Ținta preferată a lui Guda este influencerul Răzvan Pascu, un promotor al imobiliarelor din Dubai. Acesta nu s-a lăsat mai prejos și l-a…

Supriză pe piața imobiliară. Clujul a fost detronat din topul celor mai scumpe apartamente
ImobiliareCluj-Napoca nu mai este liderul absolut al prețurilor la apartamente. Orașul care ani la rând a fost sinonim cu cele mai scumpe locuințe din România a fost detronat. Schimbarea este confirmată de Daniel Crainic, director de marketing Imobiliare.ro,…

Centrele comerciale din afara Bucureștiului, cea mai atractivă clasă de active imobiliare în 2025
Comerț, ImobiliareCentrele comerciale din afara Capitalei au fost în 2025 cea mai atractivă clasă de active pentru cumpărătorii de proprietăți imobiliare din România, cumulând aproape 40% din volumul total al tranzacțiilor, potrivit raportului Romania…

Consens în coaliție. Guvernul scade impozitele pentru clădirile vechi și proprietarii cu handicap
Imobiliare, Legislație, PubliceCoaliţia de guvernare a ajuns, luni, în şedinţă, la un acord asupra unui set de măsuri, printre care o reducere de impozit de 25% pentru clădirile mai vechi de 100 de ani şi de 15% pe clădirile cu o vechime între 50 şi 100 de ani,…

FIA Imobiliar BT Property își extinde prezența pe segmentul office prin achiziția Record Park
Banking, ImobiliareBT Property, fond imobiliar de investiții alternative destinat investitorilor profesionali, administrat de INNO Investments SAI SA, companie a Grupului Financiar Banca Transilvania, a achiziționat Record Park de la AYA Properties Fund (Belgia).•…

Statul pregătește reguli noi pentru închirierile turistice pe termen scurt
Imobiliare, TurismMinisterul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului (MEDAT) va reglementa într-un timp foarte scurt situaţia închirierii în scop turistic a tuturor apartamentelor şi camerelor prin atribuirea unui număr unic, pe baza…

Stocul de spaţii de retail la nivel naţional va depăşi pragul de 5,6 milioane de metri pătraţi
Comerț, ImobiliareDezvoltatorii de spaţii comerciale ţin pedala pe acceleraţie, astfel încât mai mult de 750.000 de metri pătraţi de scheme de retail sunt în diverse stadii de construcţie şi de planificare în întreaga ţară, cu livrare programată…

Investitorii români, motorul pieței imobiliare în 2025 cu 30% din volumul tranzacțiilor încheiate
ImobiliareInvestitorii români au fost cea mai importantă sursă de capital pe piața imobiliară locală, generând aproximativ 30% din volumul tranzacțiilor realizate în 2025 și acumulând investiții de aproape 1,8 miliarde de euro în ultimii…

CBRE: Chiriașii internaționali atrag banii locali în dezvoltarea imobiliară
ImobiliareDupă o perioadă de ajustări, piața imobiliară locală intră în 2026 cu o încredere sporită din partea investitorilor români. Aceștia au devenit un factor esențial în susținerea lichidității și stabilității pieței, manifestând…

Criza locuinţelor în UE: peste 10% dintre europeni cheltuie jumătate din venit pe chirie sau rate
Europa, ImobiliareComisia specială a Parlamentului European a adoptat primul său raport care propune soluţii concrete pentru piaţa imobiliară, într-un moment în care criza locuinţelor afectează milioane de cetăţeni.Potrivit datelor analizate de…

2025, primul an fără livrări de birouri în București de mai bine de două decenii
ImobiliarePiața birourilor din București a marcat în 2025 primul an fără livrări de proiecte noi de peste două decenii. În acest context, cererea totală de închiriere a scăzut cu circa 25% față de anul anterior, până la aproximativ 250.000…

Dezvoltatorii au reluat dezvoltarea de clădiri de birouri în București, după 2 ani dificili
ImobiliareActivitatea de dezvoltare a clădirilor de birouri din București s-a animat pe parcursul anului trecut, portofoliul de proiecte aflate în construcție depășind 200.000 metri pătrați suprafață închiriabilă, cel mai mare nivel din 2021…

Chiar pică piața imobiliară? Se întâmplă acum! Dezvoltatorii imobiliari sunt în pragul insolvenței
Construcții, ImobiliarePiața imobiliară se confruntă cu mari probleme în contextul scăderii semnificative a tranzacțiilor. Datoriile dezvoltatorilor imobiliari au depăşit, în ultimele luni, nivelul istoric de 35 de miliarde de lei.
Datoriile dezvoltatorilor imobiliari…

Bolojan: Impozitul pe proprietate calculat la valoarea de piaţă nu va duce automat la majorări
Construcții, Imobiliare, PublicePremierul Ilie Bolojan declară că stabilirea impozitului pe proprietate, bazat pe valoarea de piață, nu va determina în mod automat noi majorări.
‘Avem un angajament să aplicăm de la finalul acestui an o cotă procentuală pe valoarea…

Cererea pentru spații industriale și logistice s-a apropiat de 1 milion de metri pătrați în 2025
ImobiliarePiața spațiilor industriale și logistice din România a continuat să crească în 2025, cu peste 300.000 de metri pătrați de spații moderne livrate, ceea ce a dus stocul total la aproximativ 8 milioane de metri pătrați, potrivit raportului…

“Economistul apocalipsei” din România spune că a avut dreptate: se sparge deja bula imobiliară
Imobiliare, ORIGINALNicio surpriză din partea economistului și analistului financiar Radu Georgescu! Recunoscut pentru ieșirile sale pline de un pesimism greu de egalat, Georgescu trage acum concluzia că România este lovită deja de o criză imobiliară. Acesta…

Analistul Adrian Negrescu prezintă greșeala majoră făcută de România în relaţia cu investitorii
Construcții, ImobiliareAnalistul economic Adrian Negrescu avertizează că România pierde investiții greenfield majore din cauza lipsei terenurilor disponibile pentru investitori, o problemă strategică generată de privatizarea masivă a suprafețelor din jurul…
