
200 de roboți pentru dezinfectare cu raze UV, trimiși spitalelor prin Comisia Europeană
Fonduri UEComisia Europeană (CE) a anunţat luni că va pune la dispoziţia spitalelor europene 200 de roboţi pentru dezinfectare, bugetul pentru acest proiect fiind de până la 12 milioane de euro, potrivit unei informări a Comisiei.
"În cadrul…

Florin Jianu, vocea IMM-urilor: România nu e pe lista țărilor în care e ușor să faci afaceri
Fonduri UE, Investiții, LegislațieRomânia nu se află pe lista ţărilor în care e foarte uşor să faci afaceri şi în care administraţia e suplă şi flexibilă, din contră, a declarat, luni, într-o conferinţă de specialitate, Florin Jianu (foto), preşedintele Consiliului…

CE aprobă schema României de 4,4 mil. euro pentru compensarea operatorilor aeroportuari
Fonduri UE, TransportComisia Europeană a aprobat, în conformitate cu normele UE privind ajutoarele de stat, schema de ajutor a României de 21,3 milioane de lei (aproximativ 4,4 milioane de euro) în vederea compensării operatorilor aeroportuari regionali pentru…

CNSP, realistă: Revenirea în “V” a economiei este de fapt un “L” care se duce spre “Nike”
Fonduri UE, PubliceÎn literatura de specialitate, revenirea în V înseamnă o revenire bruscă la nivelul anterior căderii. Adică dacă ai o scară cu trei trepte, iar azi te afli pe cea de sus (a treia). Dacă mâine vei cădea de pe ele, va trebui poimâine…

Aproape 65% dintre români cred că UE a ajutat România în pandemia de coronavirus
Fonduri UEPotrivit unui sondaj realizat de INSCOP Research, majoritatea românilor consideră că Uniuniea Europeană a ajutat țara noastră în combaterea epidemiei de COVID-19, transmite G4Media.Astfel, aproape două treimi dintre români (64,1%)…

Ionel Dancă, optimist: România va avea creștere economică de peste 6% până în 2024
Fonduri UE, InvestițiiŞeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă, a declarat, sâmbătă, la Focşani că România va avea o creştere economică de peste 6% prin modelul economic de dezvoltare propus de liberali, care se bazează pe investiţii din fonduri…

Două noi scheme de ajutor de stat românești, aprobate de Bruxelles. Cine sunt beneficiarii?
Fonduri UE, PubliceDouă noi scheme de ajutor de stat propuse de România au fost aprobate de Comisia Europeană. Prima este dedicată producătorilor de vin afectați de pandemie, iar a doua este destinată companiilor aeriene care reiau sau încep să efectueze…

R. Turcan: Vom canaliza 7,2 miliarde € pentru sănătate, în investiții, digitalizare, aparatură
Fonduri UE, InvestițiiVicepremierul Raluca Turcan a declarat în cadrul emisiunii „Dosar de politician” la B1 TV că în următorii șase ani, România va avea la dispoziție, pentru sistemul de sănătate 7,2 miliarde de euro pentru investiții, digitalizare…

Comisia Europeană cere analizarea situaţiei economice a 12 state UE, inclusiv România
Europa, Fonduri UEComisia Europeană a cerut monitorizarea atentă a situaţiei economice a 12 state membre ale Uniunii Europene, inclusiv a României, în contextul observării unor dezechilibre macroeconomice semnificative.Raportul privind mecanismul de…

Buget UE, blocat de tandemul Polonia-Ungaria. Comisarul Gentiloni: Vom găsi o soluție urgentă
Europa, Fonduri UEComisarul european însărcinat cu Afaceri Economice Paolo Gentiloni se declară convins că se va găsi rapid o soluţie care să conducă la deblocarea de către Polonia şi Ungaria a bugetului şi planului de salvare post-covid europene,…

C.E. alocă 14 miliarde de euro în cadrul celei de a doua tranșe din instrumentul SURE
Fonduri UEComisia Europeană a alocat suma de 14 miliarde EUR în favoarea a nouă țări din UE în cadrul celei de a doua tranșe a sprijinului financiar acordat statelor membre prin intermediul Instrumentului SURE.În cadrul sprijinului financiar…

Orban: Vom deconta din fonduri europene lucrările de modernizare a instalaţiilor de oxigen
Fonduri UE, SănătateLudovic Orban, prim-ministrul României, susţine că Guvernul intenţionează să deconteze din fonduri europene lucrările de refacere a instalaţiilor de alimentare cu oxigen, astfel încât acestea să fie conforme cu normele în vigoare,…

Timmermans: Viitoarele taxe ale UE vor reflecta costurile asupra mediului
Europa, Fonduri UETaxarea nu va fi uitată în planurile Uniunii Europene privind combaterea încălzirii globale, iar taxele ar trebui să fie revizuite pentru a reflecta costurile asupra mediului şi climei, a declarat vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans…

Programul LIFE ROsalia | Bani europeni pentru protejarea insectelor din Carpați
Fonduri UEComisia Europeană a aprobat luni un pachet de investiţii în valoare de peste 280 de milioane euro din bugetul UE pentru 123 de noi proiecte în cadrul programului LIFE, printre care se regăseşte şi LIFE ROsalia, coordonat de Agenţia…

Inevitabilul s-a produs. Ungaria şi Polonia blochează prin veto adoptarea bugetului UE
Europa, Fonduri UEUngaria şi Polonia au blocat prin veto, luni, adoptarea proiectului bugetului Uniunii Europene (UE) aferent perioadei 2021-2027 şi a finanţărilor în curs, în cadrul unei reuniuni la nivel de ambasadori, a anunţat preşedinţia germană…

Pasagerii aeroportului Cluj vor putea călători cu lichide în bagajele de mână, din 2021
Fonduri UE, TransportAeroportul Internațional Avram Iancu Cluj este primul din România unde pasagerii vor putea călători cu lichide în bagajele de mână, începând cu 2021, potrivit unui comunicat de presă. Astăzi au ajuns la Aeroportul Cluj primele…

Fondul de recuperare pentru agricultura din Uniunea Europeană va fi lansat din 2021
Agricultură, Fonduri UEUn acord provizoriu a fost agreat privind lansarea fondurilor de recuperare în sectorul agricol al UE, care va pune la dispoziția agricultorilor un total de 10 miliarde de euro din 2021 până la sfârșitul anului 2022, scrie Euractiv.com.Acordul…

Fonduri europene pentru reabilitarea a 210 km din rețeaua de termoficare din București
Fonduri UEPrimarul general al Capitalei, Nicușor Dan, și ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș, au semnat, marți, contractul de finanțare pentru reabilitarea a 210 km de rețea principală de termoficare, transmite HotNews.Valoarea totală…

T. Stamule: România are un deficit de 5-6 miliarde de euro pe segmentul de produse procesate
Fonduri UERomânia are un deficit de 5-6 miliarde de euro pe segmentul de produse procesate, iar pentru a sprijini acest sector vor fi proiecte ce ar putea beneficia de fonduri europene prin viitoarele programe operaţionale, astfel încât să fie stimulată…

Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, fundamental pentru dezvoltarea viitoare a României
Fonduri UEPlanul Naţional de Redresare şi Rezilienţă se află elaborat sub formă de draft la nivelul Ministerului Fondurilor Europene, iar documentul reprezintă totalitatea activităţilor avute în vedere pentru dezvoltarea ţării în perioada…
