
După ani de blocaj, Coreea de Sud permite din nou contacte civile cu vecinii din Coreea de Nord
Asia, LegislațieGuvernul de la Seul a început din nou să aprobe în această lună realizarea de contacte de către organizaţiile civile sud-coreene cu Coreea de Nord, într-o schimbare substanţială faţă de politica guvernului conservator anterior, care…

Compania Tesla este acuzată de practici comerciale înșelătoare de către guvernul francez
Europa, Legislație, ORIGINAL, TransportAutoritățile franceze au cerut companiei Tesla să nu mai facă publicitate mașinilor sale ca fiind complet autonome și au amenințat producătorul auto american cu amenzi de 50 000 de euro pe zi dacă va continua să se angajeze în astfel…

O țară asiatică desființează pedeapsa capitală pentru mai multe infracțiuni
Asia, LegislațieVietnamul a redus numărul infracțiunilor pasibile de pedeapsa cu moartea, acum fiind de zece față de 18 anterior, a relatat miercuri presa oficială, preluată de AFP și AGERPRES.Printre faptele penale care, de la 1 iulie, nu vor mai…

Parchetul lui Kövesi trece la arestări în afacerea cu TVA “Moby Dick”. Mafia Camorra, implicată
Europa, LegislațieLa cererea Parchetului European (EPPO) din Milano și Palermo (Italia), Poliția de Stat Italiană (Serviciul Operațional Central, SISCO și Biroul de Poliție din Palermo), împreună cu Poliția Financiară Italiană (Guardia di Finanza)…

Noutate legislativă: Adolescenții de 16-18 ani își vor putea înființa propriile SRL-uri
Educație, Legislație, Piața munciiTinerii cu vârste între 16 și 18 ani vor putea înființa și administra un nou tip de societate cu răspundere limitată – denumită firmă de exercițiu, cu abrevierea S.R.L.-F.E., potrivit unui proiect de lege adoptat de Senat. Inițiativa…

Eugen Rădulescu crede că românii vor consuma mai puțin, dar își păstrează optimismul
Banking, Legislație, PubliceConsilierul guvernatorului BNR afirmă, despre măsurile din programul de guvernare care vizează creşteri de TVA de la 9 la 19%, că în mod normal ele nu trebuie să aibă un impact inflaţionist foarte ridicat. Eugen Rădulescu spune însă…

Pornhub şi alte site-uri pentru adulţi revin online în Franţa după trei săptămâni
LegislațieMarile site-uri pentru adulţi Pornhub, YouPorn şi RedTube au revenit online în Franţa vineri, după ce o instanţă a suspendat o decizie care obliga platformele pornografice cu sediul în Uniunea Europeană să verifice vârsta utilizatorilor,…

UK | Parlamentul a votat pentru eutanasie, deschizând calea pentru o schimbare istorică a legislaţiei
Europa, LegislațieParlamentul britanic a votat vineri în favoarea unui proiect de lege care legalizează eutanasia, deschizând calea pentru cea mai mare schimbare socială din ţară din ultima generaţie, relatează Reuters, citată de news.ro.Proiectul…

Dragoș Anastasiu: Se caută alte soluții. Președintele consideră creșterea TVA ca ultimă soluție
Legislație, PubliceConsilierul prezidențial Dragoș Anastasiu a oferit informații de la Palatul Cotroceni, în contextul ultimelor discuții pentru formarea Guvernului. Dragoș Anastasiu, consilier prezidențial al lui Nicușor Dan, a declarat,…

Proiect de lege: Noi reguli de circulație pentru motociclete, mopede și biciclete
Legislație, TransportCodul Rutier este propus spre modificare, printr-un proiect de lege înregistrat la Senat. Măsura prevede noi reguli de circulație pentru motociclete, mopede și biciclete.Proiectul de act normativ propune ca motocicletele, mopedele și…

Comerțul ilicit cu țigări: o gaură fiscală de 15 miliarde euro și o amenințare ignorată de Europa
Comerț, Europa, Industrie, LegislațieÎn 2024, comerțul ilicit cu țigări a atins în Europa cel mai înalt nivel din ultimul deceniu, potrivit celui mai recent raport KPMG realizat la solicitarea Philip Morris International. Fenomenul continuă să se extindă: peste 38,9 miliarde…

Vom avea Guvern în această săptămână? Vezi când “expiră” actualul Executiv
Legislație, PubliceInformația vehiculată în spațiul public conform căreia România va rămâne fără Guvern pe 20 iunie, odată cu expirarea a 45 de zile de interimat, este falsă și rezultă dintr-o interpretare eronată a Constituției și a Codului administrativ.În…

Duracell dă în judecată Energizer pentru afirmații privind durata de viață a bateriilor
Energie, Legislație, ORIGINALDuracell a dat în judecată Energizer, acuzând rivalul său că induce în eroare consumatorii într-o campanie publicitară națională la televizor și online privind durata de viață a bateriilor alcaline, transmite Reuters.Într-o…

România, printre țările UE cu cea mai mare rată a violenței asupra femeilor în cuplu
Legislație, PubliceFenomenul violenței asupra femeilor este mai mare în România comparativ cu majoritatea statelor UE. Violența exercitată de partenerul intim asupra femeilor este răspândită în toate mediile de rezidență și indiferent de nivelul de…

Ce documente trebuie depuse obligatoriu la ANAF până luni, 16 iunie?
Legislație, PubliceCalendarul fiscal al lunii iunie iunie, publicat de ANAF, arată că luni, 16 iunie, este scadenţa pentru depunerea mai multor documente. Redăm mai jos lista documentelor a căror scadenţă este pe 16 iunie:- Depunerea Situației…

Atenție la țepe! O femeie a rămas fără bani după ce le-a împrumutat telefonul unor necunoscuți
Gadget, LegislațieO femeie din Maramureș a rămas fără 30.000 de lei după ce le-a dat telefonul unor necunoscuți, sub pretextul investiției în acțiuni, iar aceștia au făcut șase tranzacții din aplicația bancară.Polițiștii Serviciului de…

UE ia în calcul să crească drastic accizele la tutun. Taxe mai mari și pentru trabucuri și țigări electronice
Comerț, Europa, Legislație, PubliceComisia Europeană ia în considerare o majorare a taxei cu 258% pentru tutunul de rulat și cu 139% pentru țigările clasice, potrivit unei evaluări de impact a revizuirii Directivei privind accizele la tutun, notează publicația POLITICO.Totodată,…

Raport KPMG: Cel mai ridicat nivel de consum de țigări ilicite în UE din ultimii 10 ani
Europa, Legislație
Aproape una din 10 țigări consumate în Uniunea Europeană este de proveniență ilicită. Peste 38,9 de miliarde de țigări provenite din comerțul ilicit au fost consumate în cele 27 de state membre ale UE în 2024.
Franța rămâne…

Ministrul Burduja, în război deschis cu ecologiștii Declic: “Centrala Surduc-Siriu se va realiza!”
Energie, Investiții, Legislație, MediuTribunalul nu a dispus demolarea hidrocentralei Surduc-Siriu, iar acest proiect se va finaliza, deoarece astfel de grupuri sunt flexibile și pot fi pornite pe vârfurile de consum, când România importă scump, transmite ministrul Energiei,…

Ce este sistemul VAMOS din Ungaria – cum a redus evaziunea fiscală și ce poate învăța România
Europa, Legislație, PiețeÎn 2022, Ungaria a lansat sistemul VAMOS (Virtual Anti Tax Fraud System), un mecanism, implementat de Guvernul de la Budapesta, destinat combaterii evaziunii fiscale, în special în sectorul HORECA (hoteluri, restaurante, catering) și retail.…
