
Gospodăria românească a ajuns să aibă venituri lunare de 8000 de lei, dar cheltuielile sunt uriașe
PubliceVeniturile totale medii lunare au fost în trimestrul I 2024, în termeni nominali, de 8.049 lei pe o gospodărie, reprezentând 3.210 lei pe o persoană, în creştere cu 7,3% pe o gospodărie, respectiv cu 7% pe o persoană, faţă de trimestrul…

Prietenul “imperial” al Ungariei cere explicații pentru vizitele lui Orban in Moscova și Beijing
Europa, PublicePremierul ungar Viktor Orban şi-a depăşit atribuţiile, încălcându-le în special pe cele ale şefului diplomaţiei europene, Josep Borrell, în recentele sale călătorii la Moscova şi Beijing, motiv pentru care va avea de dat explicaţii…

Avuția globală a început din nou să crească, iar mica țară alpină are cei mai bogați locuitori
Banking, Internațional, PiețeAvuţia globală a crescut cu 4,2% în 2023, după o contracţie de 3% în 2022, se arată în raportul anual privind averea individuală, elaborat de UBS, Elveţia aflându-se în fruntea listei averii medii per adult, urmată de Luxemburg,…

Analist financiar explică de ce plățile anticipate la credite pot fi o păcăleală
BankingBogdan Dinu, specialist în educație financiară, a explicat la Antena 3 CNN care sunt motivele pentru care plățile anticipate nu ar trebui să fie o alternativă. Lună de lună sunt mulți români care fac acest lucru, cu gândul că…

În Spania, victimele abuzurilor sexuale comise de clerici vor primi compensații financiare
Legislație
Biserica Catolică din Spania a aprobat un plan de compensații financiare pentru victimele abuzurilor sexuale comise de clerici, inclusiv de cei care nu mai sunt în viață, sau ale căror infracțiuni s-au prescris. Pe de altă parte însă,…

ANI, cu ochii pe anii de primar ai lui Dominic Fritz. Lista aleșilor în conflict de interese
Legislație, PublicePrimarul Timişoarei Dominic Fritz s-a aflat în conflict de interese administrativ după ce a luat un împrumut în campania electorală de la o persoană fizică, iar ulterior a întocmit un act administrativ în folosul societăţii reprezentată…

Ministerul de Finanțe anunță că s-au găsit bani pentru 9 scannere de mărfuri la frontiere
Legislație, PubliceNouă scanere de mărfuri vor fi funcţionale până la sfârşitul anului în vămile din România, a anunţat, marţi seara, ministrul Finanţelor, Marcel Boloş.
"Am avut astăzi o şedinţă de lucru cu echipa Autoritatea Vamală Română…

PSD, obligat de instanţă să-i plătească despăgubiri de 25.000 euro lui Vlad Voiculescu, daune morale
LegislațieVlad Voiculescu, vicepreşedinte al USR şi fost ministru al Sănătăţii, anunţă marţi că a câştigat procesul intentat PSD ca urmare a afirmaţiilor mincinoase şi defăimătoare lansate de partidul condus de Marcel Ciolacu pe tema achiziţiei…

Ministerul Finanțelor a dat startul unei noi ediții Tezaur, cu scadenţă la un an şi trei ani
PubliceRomânii pot cumpăra titluri de stat Tezaur cu scadenţă la un an şi trei ani şi cu dobânzi anuale de 6, respectiv, 6,85% pe an.
Românii pot cumpăra titluri de stat Tezaur cu scadenţă la un an şi trei ani şi cu dobânzi anuale de…

Pentru americani nu contează costurile când e vorba de apărarea securității naționale
America, InvestițiiPentagonul a anunţat luni că va menţine programul de rachete nucleare Sentinel, în ciuda costurilor mari, deoarece îl consideră "esenţial" pentru securitatea naţională a Statelor Unite, informează Agerpres, citând EFE.Într-un…

Românii vor să economisească, dar nu prea reușesc. Cum ați putea pune bani deoparte?
BankingTot mai mulți români vor să aibă bani puși deoparte pentru zile negre, însă puțini sunt cei care și reușesc. Veniturile mici și cheltuielile mult prea mari le pun piedică în planul lor lunar de economisire.Conform rezultatelor…

Agra Asigurări anunță că peste 1000 de fermieri asigurați au raportat daune semnificative
AsigurăriAgra Asigurări, care oferă produse de asigurare fermierilor din România, anunţă că luna iunie a acestui an a marcat un record din perspectiva totalului de avize înregistrate într-o lună şi peste 1.000 de fermieri asiguraţi de companie…

Mircea Coșea, despre legea pensiilor: Total nefinalizată. Sunt pensii care scad ca putere de cumpărare
Legislație, Piața muncii, PubliceMircea Coșea, profesor de economie, a vorbit despre legea pensiilor, luni, pe B1 TV, și a avertizat că „sunt pensii care din punct de vedere al puterii de cumpărare scad”. Profesorul de economie a comentat declarațiile făcute de ministrul…

Pasagerii afectați de greva TAROM vor primi despăgubiri consistente, anunță ANPC
Publice, TransportReprezentanţii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au anunţat că TAROM va despăgubi pasagerii pentru zborurile anulate de luni, iar compensaţiile sunt cuprinse între 250 şi 600 de euro.
”În contextul incidentelor…

100.000 de antreprenori folosesc aplicația de business BT Go
Banking
BT Go a atras peste 9.000 de clienți/lună, de la finalul lunii iulie 2023.
Aplicația vine cu noi funcționalități: Plata facturilor recepționate, direct din BT Go și Asocierea automată a încasărilor și plăților cu facturile…

Pachetul de creştere economică al Germaniei nu va avea rezultatele aşteptate de guvern în 2025
Europa, PubliceNoul pachet de creştere economică al Germaniei nu va asigura creşterea producţiei aşteptată de guvern anul viitor, au declarat luni economişti şi grupuri de afaceri, transmite Reuters.Guvernul a prezentat vineri măsuri pentru stimularea…

Indicele ROBOR la trei luni a coborât la sub 6% pe an
Banking, PubliceIndicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a scăzut luni la 5,81% pe an.
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor…

Autorităţile ungare majorează taxele pe bănci pentru a acoperi deficitul bugetar
Banking, Europa, PubliceAutorităţile ungare au anunţat luni noi taxe pe bănci şi, de asemenea, au abandonat planurile care vizau eliminarea taxelor pe profiturile excepţionale impuse în anumite industrii, după ce noile date au arătat o agravare a deficitului…

Banca Transilvania și Simona Halep continuă să joace împreună
Banking, SportCu bucurie, Banca Transilvania și Simona Halep anunță continuarea colaborării începute în 2018.Datorită noului contract, Simona Halep este, și de acum înainte, ambasadorul BT prin care dorim să inspirăm și să mobilizăm românii.…

CEO-ul Revolut vinde o parte din participaţia deţinută la companie
BankingDirectorul general al companiei britanice Revolut, Nikolay Storonsky, va vinde o parte din participaţia sa de miliarde de dolari printr-o vânzare de acţiuni de 500 de milioane de dolari, a informat duminică Sky News, transmite Reuters.Financial…
