Închide

Cazierul judiciar va putea fi obținut, pe viitor, și în format electronic

Avatar

Fotografie de Conny Schneider pe Unsplash

Timp de citire: 2 minute

Cazierul judiciar, care este documentul ce arată situația judiciară a unei persoane, adică evidența condamnărilor ori a altor măsuri cu caracter penal, va putea fi obținut, pe viitor, și în format electronic, potrivit unei propuneri legislative adoptate zilele trecute la Senat, informează Avocatnet.ro.

Proiectul de lege ce se-ndreaptă acum către votul decisiv al deputaților, prin care este propusă modificarea Legii nr. 290/2004 privind cazierul judiciar, va simplifica, practic, procesul de obținere a cazierului judiciar.

Mai exact, după cum scrie în document, certificatul de cazier judiciar se va elibera gratuit şi în formă electronică.

Cazierul judiciar se va elibera electronic persoanelor fizice sau juridice dacă solicită asta în cererea-tip, ce se depune electronic sau personal, la orice unitate ori subunitate de poliție în care funcționează ghișeu de eliberare a certificatelor de cazier judiciar.

Certificatele de cazier judiciar eliberate în formă electronică vor fi semnate cu semnătură electronică calificată şi vor fi asimilate înscrisurilor autentice.

Procedurile pentru eliberarea în formă electronică a cazierului judiciar vor trebui să apară, prin ordin comun al ministrului afacerilor interne şi al ministrului cercetării, în cel mult trei luni de la intrarea în vigoare a măsurilor din proiectul de lege.

Prin proiectul de față se dorește accelerarea

“procesului de debirocratizare și de simplificare a proceselor administrative” și reducerea eforturilor “de procurare a documentelor în vederea obținerii unor servicii publice”,

potrivit inițiatorilor măsurii.

Din vara anului trecut, certificatele de cazier judiciar au un alt format, iar cererea poate fi completată și tipărită și din sistemul informatic al autorităților, nu doar de mână.

Certificatul de cazier judiciar se eliberează, de cele mai multe ori, pe loc sau în cel mult trei zile de la data solicitării.

Cei ce doresc obținerea cazierului judiciar pot depune cererea personal sau prin intermediul altei persoane desemnate (împuternicit). În ultimul caz, va fi necesară și o procură notarială sau împuternicire avocațială.

Atenție! Pentru a se putea aplica, proiectul de lege trebuie să fie adoptat de Camera Deputaților, promulgat de președintele țării și publicat în Monitorul oficial.

scroll to top