Ce decizie! Cel mai tânăr cancelar se retrage: “Alegații, acuzații, proceduri. A fost onoarea vieții!”

,
Autor:    -  
Sebastian Kurz
Foto: euronews.com

Timp de citire: 2 minute

Fostul cancelar austriac Sebastian Kurz a anunţat joi că se retrage din viaţa politică, la vârsta de numai 35 de ani şi la două luni de la demisia sa de la conducerea executivului de la Viena sub suspiciuni de corupţie, relatează Der Standard, citând dpa.

Kurz a declarat că renunţă la şefia Partidului Popular Austriac (ÖVP) şi a grupului său parlamentar.

El a explicat că acuzaţiile formulate împotriva sa i-au diminuat pasiunea pentru politică. Sebastian Kurz a părăsit postul de cancelar în octombrie, după lansarea unei anchete împotriva sa pentru suspiciuni de corupţie, rămânând totuşi la conducerea ÖVP şi a grupului său parlamentar.

Kurz a fost înlocuit în postul de cancelar de fostul ministru de externe Alexander Schallenberg, unul dintre apropiaţii săi. La mijlocul lunii noiembrie, parlamentul austriac i-a ridicat imunitatea parlamentară.

Scandalul a izbucnit în luna octombrie, când o serie de percheziţii au avut loc, inclusiv la Cancelarie şi la Ministerul de Finanţe, în cadrul unei anchete privind suspiciunile de delapidare de fonduri publice între 2016 şi 2018. Sebastian Kurz a respins acuzaţiile.

Această presupusă deturnare de fonduri ar fi avut drept scop finanţarea apariţiei unor sondaje falsificate şi acoperirea mediatică favorabilă lui Sebastian Kurz într-un tabloid al influentului grup de presă austriac ‘Österreich’. În schimb, acesta din urmă era recompensat prin reclamă profitabilă, conform unor elemente ale anchetei.

Kurz a fost considerat mult timp un superstar al politicii europene. El şi-a început cariera politică la nivel federal în 2011 ca secretar de stat pentru integrare.

În 2014, când avea numai 27 de ani, el a devenit cel mai tânăr ministru de externe din istoria Austriei, iar după alţi trei ani a preluat funcţia de cancelar, conducând o coaliţie formată din ÖVP şi Partidul Libertăţii din Austria.

Începând din 2020, cancelarul Sebastian Kurz s-a aflat la conducerea unei alianţe formate din ÖVP şi Verzi.

Ce a influențat decizia sa radicală?

Sebastian Kurz, cel mai tânăr cancelar austriac, a devenit deja om politic veritabil la doar 25 de ani, doi ani mai târziu fiind numit ministru de Externe. Acesta are astfel în spate o carieră politică prolifică de zece ani. Odată cu nașterea fiului său și „alegațiile, acuzațiile și procedurile” care îl vizează, entuziasmul lui pentru politică a scăzut.

„A fost onoarea vieții mele”,

a spus Kurz.

Kurz a anunțat pentru vineri o reuniune a comitetului executiv al partidului federal. Apoi ÖVP va conveni asupra unui nou lider de partid. Kurz s-a ferit să spună cine ar trebui să fie. Potrivit speculaţiilor din media, ministrul de interne Karl Nehammer i-ar putea succeda lui Kurz la conducerea ÖVP şi ar urma să preia şi funcţia de cancelar de la Alexander Schallenberg, după cum a aflat publicația vieneză DER STANDARD din cercurile guvernamentale. Asta ar însemna și sfârșitul perioadei lui Alexander Schallenberg ca șef al guvernului. August Wöginger va prelua din nou rolul de președinte al clubului ÖVP în Consiliul Național.


Google News  Fiți la curent cu ultimele noutăți! Urmăriți AFACERI.news și pe Google News!