Cora devine Carrefour, și în Franța. Autoritatea de concurență și-a dat acordul, cu unele condiții
Autoritatea de concurență din Franţa a anunţat, în această săptămână, aprobarea achiziţiei de către Carrefour a operațiunilor retailerului belgian Louis Delhaize (care deține, printre altele, Cora) în Franța, cu o condiție, și anume, ca opt dintre magazine să fie vândute competitorilor, a transmis retailerul francez într-un comunicat citat de agenția de presă Reuters.
În comunicatul citat, Carrefour a informat că va demara negocieri cu potenţiali cumpărători pentru vânzarea, până la finalul anului, a celor opt magazine – cinci hipermarketuri şi trei supermarketuri – cu vânzări totale ce depăşesc 300 milioane de euro. Tranzacția prin care vor fi vândute cele opt magazine va trebui finalizată până la sfârșitul anului 2025.
În urma tranzacţiei cu Louis Delhaize, Carrefour obţine controlul asupra magazinelor Cora şi Match în Franţa, precum şi asupra diviziei de achiziţii, Provera, a adăugat Carrefour, confirmând obiectivul de a genera sinergii de 130 milioane de euro până în 2027, în urma achiziţiei.
Hipermarketurile Cora se vor rebrandui în Carrefour, în timp ce supermarketurile Match își vor păstra aceeași siglă și după finalizarea tranzacției.
În 2023, Carrefour a anunţat că va achiziţiona, cu numerar, magazinele din Franţa ale Cora şi Match de la rivalul Louis Delhaize, tranzacţia fiind evaluată la 1,05 miliarde de euro.









