Închide

Croaţia investeşte 180 milioane de euro pentru a construi un nou gazoduct

Avatar
pressurized water pipe, tube, pipeline

Fotografie de LoggaWiggler pe Pixabay

Timp de citire: < 1 minut

Croaţia va investi 180 de milioane de euro (182,32 milioane de dolari) pentru a construi un nou gazoduct  şi pentru a majora semnificativ capacitatea terminalului său de gaze naturale lichefiate (GNL), în încercarea de a-şi asigura livrările de gaze, a anunţat Executivul de la Zagreb, transmite Reuters.

Ţările europene, puternic dependente de gazele ruseşti, încearcă să-şi diversifice sursele de aprovizionare, în urma invadării Ucrainei de către Moscova.

Un nou gazoduct, al cărui cost este estimat la 155 milioane de euro, va lega oraşele Zlobin şi Bosiljevo, în nord-vestul ţării. Capacitatea GNL în insula KrK de la Marea Adriatică va creşte la 6,1 miliarde metri cubi (bcm) de gaz anual, de la 2,6 miliarde bcm.

Guvernul a luat o decizie strategică privind asigurarea livrărilor de gaze, poziţionând-se ca lider energetic în regiune, a declarat ministrul Energiei, Davor Filipovic, conform agenţiei croate de presă Hina.

Executivul va folosi fondurile europene şi bani de la buget pentru a finanţa proiectele, a adăugat Filipovic.

Terminalul plutitor de GNL din Krk, care a devenit operaţional în ianuarie 2021, diversifică aprovizionarea pentru Croaţia, dar şi pentru alte state din centrul Europei, inclusiv Ungaria.

scroll to top