Echipa de conducere de la Volkswagen acceptă o reducere a salariilor cu 300 milioane de euro

,
Autor:    -  
volkswagen, headlights, car
Fotografie de dimitrisvetsikas1969 pe Pixabay

Timp de citire: < 1 minut

Echipa managerială de la constructorul auto german Volkswagen a acceptat o diminuare combinată a salariilor cu peste 300 de milioane de euro până în 2030, potrivit declaraţiilor responsabilului cu resurse umane din cadrul board-ului VW, Gunnar Kilian, publicate miercuri în cotidianul local Braunschweiger Zeitung, transmite agenția de știri Reuters.

Proporţional, membri board-ului Volkswagen vor suferi o diminuare mai mare a salariilor lor comparativ cu cea impusă restului membrilor echipei manageriale sau cea a personalului, a mai spus Gunnar Kilian, fără a oferi alte detalii.

Luna trecută, conducerea Volkswagen şi sindicatele au semnat un acord istoric destinat reducerii costurilor la cel mai mare constructor auto european, urmând ca, până în 2030, efectivele uzinelor VW din Germania să fie reduse cu 35.000 de posturi iar capacitatea de producţie să fie redusă cu 734.000 de unităţi.

Volkswagen a precizat că, pe termen mediu, acest acord va permite realizarea unor economii de 15 miliarde de euro pe an, inclusiv a costurilor cu mâna de lucru cu 1,5 miliarde de euro.

Pe parcursul negocierilor pentru acest acord, sindicatele de la Volkswagen au subliniat că echipa de conducere ar trebui să îşi aducă şi ea contribuţia prin acceptarea unor diminuări salariale, dând vina pentru situaţia dificilă a producătorului auto pe deciziile strategice proaste ale echipei manageriale.

Portofoliul grupului Volkswagen este format din 12 mărci, printre care automobilele VW, Audi, Porsche, Skoda, Lamborghini, Seat, Bentley, dar şi camioanele MAN şi Scania.


Google News  Fiți la curent cu ultimele noutăți! Urmăriți AFACERI.news și pe Google News!