Închide

Gigantul bancar elveţian UBS va începe în iunie un program de concedieri în cinci etape

Avatar
Credit Suisse Ubs Zurich 031823

Foto: captură din video CNN.com

Timp de citire: < 1 minut

Gigantul bancar elveţian UBS va începe în iunie un program de concedieri în cinci etape, ca parte a unui program de restructurare anunţat după preluarea Credit Suisse, potrivit publicaţiei SonntagsZeitung, citată de Reuters.

UBS a refuzat să comenteze informaţia.

În august, UBS şi-a anunţat planul de a elimina aproximativ unul din 12 locuri de muncă ale operaţiunilor sale elveţiene şi de a reduce costurile cu peste 10 miliarde de dolari, pe măsură ce include în grup banca Credit Suisse, pe care a salvat-o după ce clienţii panicaţi ai acesteia şi-au retras miliarde din conturi.

Majoritatea economiilor de costuri vor veni din reducerea personalului, iar analiştii au estimat că ar putea fi desfiinţate între 30.000 şi 35.000 de locuri de muncă la nivel global.

”În total, 50 până la 60% din fostul CS (personalul Credit Suisse) va fi probabil concediat în cele cinci runde”, a relatat SonntagsZeitung, citată de o sursă pe care a descris-o ca fiind o persoană din interior.

După prima rundă din iunie, în care 25-30% dintre foştii angajaţi ai Credit Suisse sunt de aşteptat să fie disponibilizaţi, următoarele runde vor avea loc în august, septembrie, octombrie şi noiembrie, relatează ziarul, care estimează economiile planificate la 12 miliarde de franci elveţieni (13,2 miliarde de dolari).

scroll to top