Indulgențe bulgărești pentru accesul în Schengen: Sofia închide ”portul rusesc” de la Marea Neagră
Partidele coaliției de guvernământ din Bulgaria au propus, de comun acord, încetarea unei concesiuni prin care rușii controlează portul petrolier Roseneț, de lângă Burgas, la Marea Neagră, prin care gigantul petrolier rusesc Lukoil aduce petrol din Rusia pentru a fi procesat. Decizia bulgarilor se leagă de speranța că acest lucru va ajuta țara să-și asigure aderarea la Schengen încă din această toamnă, scrie publicația Euractiv.com.
Portul Roseneț este singurul port petrolier specializat de pe coasta bulgară a Mării Negre și se află sub controlul deplin al companiei ruse încă din 2011, când primul cabinet condus de Boyko Borissov a convenit asupra unui contract de concesiune pe durata a 35 de ani cu Lukoil. În plus, singura rafinărie din Bulgaria, Neftohim Burgas, este deținută tot de Lukoil.
Miercuri, partidele care susțin guvernul coaliției formate din formațiunile ”Continuăm schimbarea” – ”Bulgaria Democrată” și GERB au anunțat că intenționează să pună capăt concesiunii. Co-liderul partidelor guvernamentale de coaliție, Kiril Petkov, a spus că toată infrastructura cheie a Bulgariei ar trebui să fie controlată de statul bulgar, nu de terți, în special în cazul celor din apropierea granițelor.
”Obiectivul nostru strategic este să intrăm în Schengen, iar acesta este un pas mare către accedere. Decizia noastră se află și în conformitate cu regulamentul Uniunii Europene privind sancțiunile pentru războiul declanșat de Rusia. Prin urmare, ne afirmăm clar accederea la spațiul Schengen drept obiectivul nostru național”, a spus Petkov.
Roseneț, enclavă rusească
De-a lungul anilor, mai multe personalități politice și analiști economici și-au exprimat îngrijorarea că Rusia a reușit să câștige un control atât de strict asupra portului Roseneț, încât acesta ar putea fi descris drept o enclavă rusească pe teritoriul bulgar.
Mai mult, o serie de investigații jurnalistice au prezentat dovezi potrivit cărora Bulgaria nici măcar nu poate să controleze cantitățile de petrol rusesc importate, pierzând astfel venituri uriașe din punct de vedere fiscal.
”Acesta este un pas prin care vom reveni la controlul statului asupra infrastructurii cheie, un pas către acceptarea țării în Schengen”, potrivit poziției comune a coaliției.
Propunerea a fost semnată și de Boyko Borissov, în calitatea sa de lider al celui mai mare partid bulgar GERB, dar și de liderul Mișcării pentru Drepturi și Libertăți, partidul minorității turce, Mustafa Karadayi. Ca atare, există o majoritate parlamentară lejeră în așa fel încât decizia să fie adoptată în legislativul de la Sofia.
GERB a guvernat, în diverse combinații politice, din 2009 până în 2021, iar Boyko Borissov, liderul necontestat al partidului, a fost aspru criticat pentru cedarea controlului statului bulgar asupra activităților rușilor de la Lukoil în țară.
Președintele pro-rus al țării se opune
Cum era de așteptat, inițiativa de a pune capăt concesiunii portuare a fost denunțată de către președintele pro-rus Rumen Radev, care a reacționat dur, vorbind despre ”poftele corporative” din spatele măsurii guvernului.
Poziția lui Radev de susținere a politicilor Kremlin-ului este de notorietate.
Comentând inițiativa coaliției de guvernare, el a adăugat că propunerea este ”încă o idee grăbită și greșită a liderilor politici”, spunând că nu este decât o mișcare de PR de criză a liderilor de la putere.
”Sper că au făcut o minimă evaluare a riscurilor cu privire la ceea ce se află în spatele portului, pentru că Lukoil are acolo o bază logistică uriașă, care îi aparține. Totuși, trebuie să știm cum ar putea funcționa portul și această bază logistică, fără de care nu se poate face transportul petrolului la rafinărie și, cel mai important, cum va afecta acest lucru prețurile carburanților”, a spus Radev.
Relația complicată a bulgarilor cu Lukoil
După ce UE a impus Rusiei sancțiuni petroliere la sfârșitul anului trecut, guvernul interimar numit de Radev a adoptat o decizie specială prin care a fost confirmată rămânerea în vigoare a contractului de concesiune cu compania rusă până în 2046.
În februarie 2023, parlamentul bulgar a adoptat mai multe măsuri legate de rafinăria deținută de Lukoil la Burgas. Chiar și atunci, parlamentul a adoptat o declarație prin care a stabilit că statul ar trebui să recupereze portul petrolier Roseneț, fără să impună vreun termen limită sau să dea detalii suplimentare cu privire la demersurile care ar trebui întreprinse.
În iunie 2023, parlamentul din Bulgaria a reușit, în cele din urmă, să învestească un guvern nou, cu un pronunțat caracter pro-european, care a adoptat o linie dură împotriva Rusiei și în sprijinul Ucrainei.
După rezilierea contractului de concesiune, Lukoil va continua să opereze în portul Roseneț, dar va trebui să plătească taxe, ca orice alt operator, în timp ce statul bulgar își va recăpăta controlul complet asupra infrastructurii portuare. Acest lucru ar permite guvernului să deschidă portul pentru operațiuni de import care să vizeze și alte mărfuri decât cele aduse de compania rusă.
”De ani de zile insistăm și spunem că țara ar trebui să își recapete controlul asupra acestui port. Într-un moment în care Rusia a declarat Bulgaria drept inamic, din cauza războiului pe care rușii îl poartă în Ucraina, trebuie să luăm măsuri pentru a limita ocaziile Moscovei de a folosi infrastructura bulgărească pentru propriile beneficii financiare”, a comentat Atanas Atanasov, parlamentar al partidului ”Bulgaria Democrată”.
De cealaltă parte, Hristo Alexiev, fostul ministru al Transporturilor în guvernul interimar anterior, numit de Rumen Radev, și-a exprimat îngrijorările cu privire la faptul că decizia ar putea să fie una pripită, explicând că statul nu deține decât o parte din infrastructura portului, o altă parte a unor elemente-cheie de infrastructură fiind deținute în proprietate de Lukoil.
Potrivit acestuia, rezilierea concesiunii va face ca Lukoil să nu mai poată opera rafinăria de la Burgas, ceea ce ar putea provoca o criză de combustibil pe piața locală.
”Asta va avea un efect negativ asupra economiei și inflației”, a spus fostul ministru.
La sfârșitul anului 2022, guvernul interimar a început negocierile cu Lukoil pentru a face din Bulgaria baza principală a operațiunilor europene ale companiei ruse, în schimbul promisiunii de a plăti taxe către statul bulgar în valoare de peste 300 de milioane de euro pe an.
Ideea nu s-a concretizat, întrucât Bulgaria nu a reușit să negocieze o derogare de la embargoul UE privind exportul de combustibili produși din petrol rusesc.
Alexiev continuă și astăzi să apere această inițiativă a guvernului de la acea vreme, din care făcea parte, susținând că Lukoil a plătit taxe de 90 de milioane de euro în ultimele cinci luni ale anului trecut – dublu față de taxele plătite de compania rusă către bugetul Bulgariei în ultimii 15 ani.
Totodată, Lukoil, care a fost pentru o lungă perioadă de timp cea mai mare companie de pe piața bulgărească, din punctul de vedere al veniturilor, cu o cifră de afaceri anuală de peste 3 miliarde de euro, deține mai departe o poziție dominantă pe piață. De altfel, autoritatea pentru concurență din Bulgaria a și constatat nereguli în activitatea acesteia, susținând că a desfășurat practici comerciale ilegale, chiar și anul trecut.