Iohannis nu crede în măsuri de austeritate, cu toate că recesiunea se vede la orizont


Autor:    -  
counter, tape, cassette recorder
Fotografie de TBIT pe Pixabay

Timp de citire: 2 minute

Președintele Klaus Iohannis susține marți o conferință de presă la Palatul Cotroceni, potrivit unui anunț al Administrației Prezidențiale. Acesta a vorbit despre rezultatele pe care România le-a obținut pe plan extern în urma Summitului de la Madrid, dar și despre posibila perioadă de austeritate.

„Aceste întâlniri au făcut România mai sigură, mai vizibilă și au dovedit un lucru discutat de multe ori și răspunsul este pe măsură: România e un actor foarte important în politica europeană. România e mai bine protejată. Dacă ne uităm la vecinătate, faptul că Moldova și Ucraina au primit statutul de candidat, și pe acest palier evolutia a fost pentru România pozitive. Aceste rezultate sunt rezultatele unei echipe mari, foarte multă lume a lucrat foarte mult timp. Aceste rezultate au fost muncite Și folosesc acest prilej pentru a mulțumi celor care s-au implicat pentru a obține aceste rezultate”, a declarat președintele, citat de B1 TV.

Președintele a precizat că nu există un plan privind intrarea României într-un procedeu de austeritate.

„Am avut criza economică din 2009-2011. S-a încercat în plan european să se combată criza prin măsuri de austeritate. Rezultatul nu a fost unul bun și nu intenționez să accept un nou experiment de acest tip pe România. Planul pe care îl avem este planul care a fost în repetate rânduri de Guvernul României. De problemele economice se ocupă Guvernul. Guvernul alocă bani pentru investiții și avem foarte mare noroc că dispunem de fonduri europene substanțiale, atât pe fondurile obișnuite, cât și pe PNRR. Guvernul a reușit să vină cu pachete de sprijin succesive pentru a ajuta populația vulnerabilă să treacă mai ușor”, a explicat președintele.

El a precizat că este important să ne pregătim de aceste vremuri complicate.

“Vom avea în continuare investiţii semnificative în infrastructură şi economie, vom avea şi pachete de sprijin acolo unde este nevoie. Situaţia este complexă, criza energetică nu s-a terminat, se vorbeşte de o criză a alimentelor care pe noi poate nu ne afectează direct, dar dacă preţurile în plan global cresc, rezultatul va fi acelaşi şi la noi. Este important să ne pregătim pentru aceste vremuri, care vor fi complicate. Mi-aş fi dorit să am numai veşti pozitive aşa cum am avut pe politică externă şi securitate, însă aceste crize nu au fost generate de noi, ci de alţii, în speţă de Rusia care a atacat Ucraina şi a provocat criza energetică şi toate celelalte crize. Trebuie să avem răbdare şi Guvernul să ia măsurile cele mai înţelepte, să sprijine populaţia vulnerabilă în toate privinţele şi să vină în acelaşi timp în sprijinul economiei”, a mai afirmat Iohannis.


Google News  Fiți la curent cu ultimele noutăți! Urmăriți AFACERI.news și pe Google News!