Italienii de la UniCredit pleacă, în sfârșit, din Rusia. Au intrat pe fir oligarhii de serviciu
Banca italiană UniCredit, una dintre ultimele bănci occidentale care încă operează în Rusia (alături de compatrioții de la Intesa și de Raiffeisen Bank, printre altele), a început să se pregătească activ pentru părăsirea definitivă a pieței rusești, potrivit unor date publicate de cotidianul rus de afaceri Kommersant, citat de portalul independent The Moscow Times.
Mai mulți manageri de top ai băncii, printre care și Kirill Jukov-Emelyanov, președintele Consiliului de Administrație, au demisionat din funcții, potrivit unei surse din cadrul băncii citate de Kommersant.
Sursa a menționat că Jukov-Emelyanov a lucrat la UniCredit timp de 20 de ani, iar în ultimii cinci a condus filiala rusă a organizației.
De asemenea, Vadim Aparhov, șeful departamentului de management corporativ și investiții, și Olga Petrova, directoarea operațională a băncii, au demisionat și ei.
Totodată, UniCredit Group și-a vândut întregul portofoliu pe termen lung către compania rusă PR-Leasing. Au fost transferate contracte în valoare totală de 3 miliarde de ruble, iar restul va fi rambursat în viitorul apropiat, a menționat sursa Kommersant.
”Demiterea unor manageri de top simultan cu vânzarea unor active esențiale reprezintă un semnal care arată pregătirea pentru o ieșire completă din țară”,
a declarat Oleg Abelev, șeful departamentului de analiză la compania Rikom-Trust Investment.
O altă sursă din sectorul bancar din Rusia a declarat că, sub presiunea autorităților europene, filialei ruse a UniCredit i s-a pus în vedere reducerea activității la nivelul unei alte bănci italiene prezente pe piață, Intesa. Conform unui clasament realizat de Interfax, Intesa și-a redus activele cu 17,7% în trimestrul al treilea al anului curent, până la 141,8 miliarde de ruble, clasându-se pe locul 50 după acest indicator și pe locul 23 după capitalurile proprii (54,2 miliarde de ruble).
UniCredit, la aceeași dată, se clasa pe locul 20 după active (o scădere trimestrială de 8,52%, la 731,4 miliarde de ruble) și pe locul 12 după capitalurile proprii (337,9 miliarde de ruble).
Directorul general al UniCredit, Andrea Orcel, a declarat anterior că banca italiană a încercat în repetate rânduri să părăsească Rusia din 2022, când armata rusă a invadat Ucraina, dar procesul a fost împiedicat de ”aproximativ 15.000 de restricții diferite”. De asemenea, el a menționat că autoritățile ruse abia așteaptă ca banca să facă o greșeală, doar pentru a găsi un pretext ca să o naționalizeze. Un asemenea scenariu ar presupune pierderi de 3,8 miliarde de euro din capitalul UniCredit.
Trei companii din Emiratele Arabe Unite (EAU) – Asas Capital, Mada Capital și Inweasta – au depus oferte la Ministerul Finanțelor italian pentru achiziționarea filialei rusești a băncii.
Sursele cotidianului Kommersant susțin că toate cele trei sunt companii asociate cu gigantul rus Alfa Group, detaliu neconfirmat de niciuna dintre părți în mod oficial.
Alfa Group este un grup privat de investiții internaționale cu capital rus, cu afaceri în industria de petrol și gaze, în piața serviciilor bancare comerciale și de investiții, administrarea activelor, asigurări, comerț cu amănuntul, telecomunicații, utilități și investiții pentru situații speciale. Printre personajele-cheie ale grupului se numără mai mulți oligarhi ruși, sancționați sau nu de țările occidentale, printre care Mikhail Fridman, Anatoli Potik, German Han, Alexei Kuzmicev și Petr Aven.









