11 zile de reduceri. Liderul pieței de mobilier a dat startul Black Friday. Ce conține oferta?
Mobexpert a dat startul campaniei Black Friday 2020. Compania, înființată în 1993 și având 2300 de angajați, anunță și anul acesta reduceri substanţiale ȋn cadrul campaniei care va dura 11 zile. Ȋn perioada 12 – 22 noiembrie 2020, hipermagazinele Mobexpert ȋşi aşteaptă clienţii cu reduceri de pȃnă la 50% pentru mii de produse de mobilier şi decoraţiuni, anunță compania într-un comunicat de presă.
Pe lȃngă ofertele speciale de Black Friday, ȋntregi categorii de produse vor beneficia de preţuri reduse și anume: toate produsele fabricate în România, toate fotoliile și canapelele cu recliner, toate dulapurile, toate piesele de mobilier pentru baie și toate obiectele sanitare, toate corpurile de iluminat, toate produsele Mobexpert Gourmet, toate pernele și pilotele, toate perdelele și draperiile, toate modelele de tapet și toate scaunele de birou pentru copii.
„Și în acest an, continuăm tradiţia de a prezenta cele mai atractive reduceri în campania Black Friday. Ca noutate, anul acesta avem reduceri de până la 50% la aproximativ 80% dintre produsele noastre. Dorim, astfel, să venim în întâmpinarea clienților care s-au orientat în această perioadă către amenajarea locuinței dar și să susținem în continuare activitatea economică pentru întreg lanțul de producție și distribuție în care activăm.” a declarat Adelina Badea, CEO Mobexpert.
Pentru cumpărătorii care doresc să beneficieze de confortul achiziţiilor online, oferta completă este disponibilă pe site-urile www.mobexpert.ro şi www.outlet.mobexpert.ro. De asemenea, produsele cu preţuri reduse sunt postate tot pe site ȋncepȃnd de joi, 12 noiembrie.
Reţeaua regională a Mobexpert numără, în prezent, peste 30 de hipermagazine şi magazine. Ȋn România, reţeaua cuprinde hipermagazine în Bucureşti, Braşov, Suceava, Piteşti, Sibiu, Iaşi ,Oradea, Constanța şi alte peste 20 de magazine de mai mici dimensiuni.
Grupul Mobexpert este unul 100% românesc, și are o cifră de afaceri anuală de aproape 200 de milioane de euro. Acesta deţine opt fabrici de mobilă care produc pentru piaţa românească şi pentru export. Grupul Mobexpert include și 5 magazine Mobexpert Outlet dedicate ofertelor speciale, situate în Bucureşti (in zonele Pipera, Pantelimon, Militari), Suceava și Constanța, care, de asemenea, vor oferi reduceri suplimentare la o gamă variată de piese de mobilier și decoraţiuni în cadrul campaniei.









