Închide

Lipsă acută de personal în sectorul HoReCa. Patronii, interesați să angajeze lucrători străini

Avatar
Horeca

Foto: ziare.com

Timp de citire: < 1 minut

Muncitori tot mai puțini și mai slab pregătiți. Criza forței de muncă e cea mai mare problemă a industriei ospitalității, care a pierdut aproape o treime din totalul angajaților, de la începutul pandemiei. Patronii de hoteluri și restaurante reclamă că au nevoie de peste 50 de mii de lucrători, anul acesta. Vor să-i aducă mai ales din Asia, în condițiile în care mulți români nu mai vor să lucreze pe salariul minim, anunță TVR.

Stațiunile de pe Valea Prahovei sunt pline de iubitori ai sporturilor de iarnă, mai ales în weekend. Pentru managerii de localuri e o adevărată provocare să asigure cele mai bune servicii numărului mare de turiști, din cauza crizei forței de muncă.

Pentru clienți, lipsa personalului înseamnă în primul rând timp mai mult de așteptare.

Industria ospitalității a pierdut aproximativ 60 de mii de lucrători de la începutul crizei sanitare, adică aproape o treime din total. Nesiguranța locului de muncă din cauza restricțiilor sanitare e doar unul dintre motive, spun specialiștii în resurse umane.

Reprezentații industriei ospitalității cer Guvernului să aprobe cât mai rapid contingentul de 100.000 de lucrători străini, pentru anul acesta. Dar și suplimentarea personalului din instituțiile diplomatice astfel încât să fie eficientizat procesul birocratic. Actul normativ ar putea fi adoptat chiar săptămâna viitoare.

În hoteluri și restaurante, câștigul mediu net e, în continuare, cel mai mic din economie, doar 1.875 de lei, conform statisticilor oficiale. Media pe țară e de două ori mai mare.

scroll to top