Min. Educației schimbă procedura pentru prima de carieră didactică, la o lună după ce a aprobat-o
Ministerul Educației și Cercetării a schimbat procedura pentru prima de carieră didactică de 1.500 de lei, la numai o lună după publicarea primei variante în Monitorul Oficial. Noua procedură, publicată pe 28 august, introduce reguli noi, printre care profesorii care rămân în sistem în anul școlar 2026-2027 pot folosi banii necheltuiți până la 31 august 2027, în preuniversitar, iar sumele rămase se retrag în cazul celor care nu mai sunt în activitate. Beneficiarii vor fi verificați din nou în REGES-ONLINE la începutul noului an școlar, scrie Edupedu.
Minimum 65% din primă, adică 975 de lei, trebuie folosiți pentru cursuri de pregătire profesională și se introduce un termen-limită pentru documentele justificative: certificatul de participare sau absolvire trebuie încărcat în maximum 5 luni de la folosirea banilor pentru curs, dar nu mai târziu de 31 martie 2028. Dacă profesorul nu îl încarcă, documentul poate fi introdus în aplicație de Ministerul Educației.
Noua procedură introduce termene pentru activarea primei de carieră didactică: 27 august 2026 pentru personalul din învățământul preuniversitar și 28 septembrie 2026 pentru cel din învățământul universitar, astfel încât alimentarea cardurilor să poată fi realizată până la 31 august, respectiv 30 septembrie 2026.
În cazul preuniversitarului apare însă o situație neobișnuită: ordinul care stabilește termenul de 27 august a fost publicat în Monitorul Oficial pe 28 august 2026, adică la o zi după expirarea termenului prevăzut chiar de procedură.
O altă modificare importantă apare la art. 5, articol nou introdus în procedură. Ministerul Educației și Cercetării trebuie să identifice personalul didactic beneficiar care a rămas în activitate în anul școlar/universitar 2026-2027.
Acești beneficiari vor putea folosi banii rămași din prima de carieră didactică
„până la data de 31 august 2027 pentru anul școlar și, respectiv, până la data de 30 septembrie 2027 pentru anul universitar”.
În termen de 15 zile de la începerea anului școlar/universitar 2026-2027, Ministerul Educației trebuie să introducă în aplicația informatică lista beneficiarilor care au rămas în sistem, împreună cu unitatea sau instituția de învățământ în care aceștia lucrează.
Profesorii vor fi verificați din nou în REGES-ONLINE
Noua procedură introduce o verificare a situației beneficiarilor la începutul anului școlar/universitar 2026-2027.
Pentru personalul din învățământul preuniversitar, verificarea se raportează la situația din 1 septembrie 2026, iar pentru cel din universitar, la 1 octombrie 2026.
Prin REGES-ONLINE va fi verificată legătura dintre CNP-ul beneficiarului și codul unic de identificare al unității de învățământ, precum și codul COR.
Beneficiarul este considerat eligibil dacă cel puțin unul dintre codurile COR asociate
CNP-ului său și unității de învățământ se regăsește pe lista codurilor COR aferente posturilor eligibile.
În urma verificărilor vor rezulta trei categorii: beneficiarii care au rămas în activitate în sistem în 2026-2027, cei care nu au rămas în sistem și beneficiarii pentru care sunt identificate erori sau neconcordanțe.
Banii necheltuiți se retrag dacă beneficiarul nu mai lucrează în sistem
„Pentru beneficiarii finali personal didactic care nu au rămas în activitate în sistemul de învățământ și în anul școlar/universitar 2026-2027 se retrag sumele din prima de carieră didactică rămase neutilizate la finalul anului școlar/universitar 2025-2026”,
se arată la art. 5 alin. (8)
În cazul beneficiarilor pentru care sunt identificate erori de validare sau neconcordanțe, banii nu sunt retrași imediat. Sumele rămase neutilizate sunt suspendate până la soluționarea situației.
Reguli noi pentru autentificarea beneficiarilor
Potrivit art. 9, beneficiarul introduce o adresă de e-mail, pe care primește un link de autentificare. Ulterior, pentru identificare, sunt introduse CNP-ul și codul proxy asociat cardului.
La prima autentificare, beneficiarul completează declarația pe propria răspundere, iar asumarea acesteia se realizează prin bifarea electronică a unei căsuțe.
O adresă de e-mail poate fi asociată unei singure perechi CNP-cod proxy. Procedura reglementează și situația în care beneficiarul nu mai are acces la adresa de e-mail folosită inițial.
Reguli pentru cei care lucrează la mai multe școli sau universități
În cazul unui beneficiar care figurează la mai multe universități, acesta este asociat primei universități care îl validează, conform art. 10.
Pentru persoanele care figurează în unități din județe diferite, validarea este realizată de primul inspectorat competent care efectuează operațiunea.
Documentele unui beneficiar pot fi validate o singură dată.
Va exista și posibilitatea ca Ministerul Educației să invalideze o validare realizată greșit, pentru ca procesul să fie reluat, precum și să modifice adresa de e-mail asociată unui beneficiar.









