Moby-Duck | Un container cu rățuște de cauciuc s-a răsturnat. Un jurnalist, cu ochii pe ele
Un container care transporta rățuște de cauciuc s-a răsturnat în Oceanul Pacific în 10 ianuarie 1992, dând naștere unui nou fenomen. 28 800 de rățuște au început să cutreiere oceanele lumii. Însă un jurnalist a luat urma lor și a început să studieze fenomenul.
Rățuștele răsturnate în 1992 au călătorit de pe coasta Chinei până în Alaska, iar în 1995 au înghețat în Arctica, unde au rămas câțiva ani. În 2000, au ajuns în Islanda, iar în 2001 s-au aflat în zona Atlanticului de Nord unde s-a scufundat Titanicul.
Această călătorie a rațelor de cauciuc îi ajută acum pe oamenii de știință să înțeleagă mecanismul detaliat al mișcării maselor de apă în oceanele lumii.
În timp ce urmărea calea rațelor rebele, jurnalistul Jonatham Hohn s-a confruntat cu ciuma acumulării de plastic în ocean.
„Când am pornit să urmăresc aceste jucării, nu mă așteptam să se transforme într-o poveste de mediu, dar am învățat foarte repede că, spre deosebire de stratul de plastic din vremurile trecute, cel de astăzi persistă. Durează vizibil zeci de ani și din punct de vedere chimic secole, deoarece nu se biodegradează”, spune Hohn.
Există anumite părți ale oceanului în care curenții converg și spiralează spre interior, adunând ceea ce plutește la suprafață, spune Hohn. Denumite zone de convergență sau „petice de gunoi”, aceste părți ale oceanului conțin deșeuri, plastic și jucării – orice se întâmplă să fie absorbit în timp ce plutește.
O lucrare a lui Donovan Hohn pe subiect a apărut și în Harpers, The New York Times Magazine și Outside Magazine.
„Când am auzit prima dată expresia „petic de gunoi”, mi-am imaginat ceva dens. Inițial mi-am imaginat-o ca pe un depozit plutitor de vechituri și ar trebui să-ți străbați drum prin el cu o vâslă dacă ești într-un caiac. Dar nu este așa. Nu poți să-i faci o poză pentru că nu e așa. Ceea ce există acolo este o mulțime de plastic, dar este răspândit pe milioane de mile de ocean. Și doar o parte plutește la suprafață unde îl poți vedea. O altă parte din plastic plutește sub suprafață. Și, în cele din urmă, totul se va fotodegrada și devine atât de mic încât nu îl vei putea vedea cu ochiul liber.”, spune jurnalistul, citat de NPR.
Aceste bucăți minuscule de plastic – și substanțele care aderă la plastic – pot intra apoi în lanțul trofic.
„Știm că în rețeaua trofice marine există o povară de contaminanți alarmant de ridicată în speciile din vârful rețelei trofice. Ce rol joacă plasticul în acest domeniu este o temă de studiu în curs”, conchide îngrijorător jurnalistul.









