Raiffeisen Bank este prima bancă din România care şi-a digitalizat 100% relaţia cu casele naţionale de pensii din România (CNPP, MAI, MapN, SRI), astfel că alimentarea conturilor se face online şi instant, potrivit unui anunț al băncii.
De asemenea, procesarea, respectiv transmiterea dosarelor pentru încasarea pensiilor în cont deschis la Raiffeisen Bank se face exclusiv online.
Am mai parcurs încă un pas important în procesul de digitalizare a serviciilor oferite clienţilor noştri. Acest pas înseamnă consolidarea relaţiei cu un segment de clienţi important pentru bancă prin eficientizarea serviciilor şi a proceselor operaţionale. În prezent, avem active aproximativ 350.000 de conturi de pensii, a spus Vladimir Kalinov, vicepreşedinte retail la Raiffeisen Bank.