Oficial: pedepse exclusiv cu executare și mai aspre cu o treime pentru cei care conduc fără permis
Un proiect de lege adoptat luni în Senat prevede pedepse cu o treime mai lungi pentru cei prinși la volan fără permis. În plus, aceștia nu vor mai putea primi pedepse cu suspendare, ci doar cu executare, fie că produc sau nu un accident rutier. Proiectul de lege adoptat de Senat va merge la Camera Deputaților, care este forul decizional în acest caz. Legea ar urma să intre în vigoare doar după adoptarea de către deputați, ulterior aceasta așteptând promulgarea Președintelui și publicarea în Monitorul Oficial.
Totuși, cei care sunt prinși la volan fără permis riscă în continuare între 3 și 7 ani de închisoare, însă nu vor mai primi pedeapsă cu suspendare, ci vor fi obligați să o execute pedeapsa, indiferent dacă produc sau nu un accident.
În cazurile în care aceștia provoacă un accident cu victime, pedeapsa poate crește la 4-8 ani, iar pentru accidente mortale, sancțiunea ar putea fi între 5 și 10 ani de închisoare.
Inițiativa legislativă, care aparține senatorilor Robert Cazanciuc (PSD) și Daniel Fenechiu (PNL), vine în urma unor accidente grave care au atras atenția publicului, printre care un caz recent din București, în care un adolescent fără permis a provocat un accident soldat cu decesul unui copil de 9 ani și rănirea gravă a surorii acestuia.
Inițiatorii proiectului consideră că aceste măsuri sunt necesare pentru a spori siguranța rutieră și a reduce numărul de accidente provocate de șoferii necalificați.
Proiectul de lege a fost votat în unanimitate de către senatori, cu 105 voturi, așa încât legea merge la Camera Deputaților, forul decizional.









