Otilia Nuţu: Marea brambureală a Legii Energiei

Autor: OTILIA NUŢU, pentru contributors.ro

Se știe că hârtia suportă orice, așa că toată lumea s-a obișnuit să nu mai ia în seamă ce scrie prin marile planuri de investiții sau în diversele ciorne ale strategiei energetice de prin 2014 încoace. Lumea se uită însă la legislația (primară și secundară) din domeniul energiei, unde brambureala din ultimele luni este completă.

Pe scurt: avem o lege mare a energiei, L123/2012. Legea, împreună cu L160/2012 privind reglementatorul în energie ANRE, transpuneau Pachetul Trei de directive pe energie electrică și gaze naturale. Între timp, la nivelul UE avem un nou set de directive și regulamente, pentru care legislația emisă în 2012 trebuie revizuită substanțial, deoarece (1) nu mai corespunde; (2) unele prevederi, cum ar fi cele privind tranzacționarea cu energie electrică pe piața angro (obligatoriu prin OPCOM), încalcă grav prevederi explicite din ultimul Pachet european. La nivel de principiu, toată lumea zice că se va adopta cândva o legislație coerentă care să transpună integral regulile europene.

Dar ce se întâmplă între timp, până vom avea acea lege finală și ideală? Numai în ultimele 3 luni, din mai încoace, s-au emis 3 acte normative, OUG 74/2020, OUG 106/2020, Legea 155/2020; plus legislație secundară, ca ordine ale ANRE (menționez doar două, 79/2020 din mai și 143/2020 din iulie). Acestea cuprind prevederi care se bat cap în cap și e aproape imposibil de urmărit care vor fi regulile din piața de energie electrică și din cea de gaze până vom avea acea lege finală și ideală, dacă o vom avea vreodată. Discut aici doar două chestiuni majore privind tranzacționarea cu energie electrică și gaze.

1.Contractele cu energie electrică pe termen lung.

Legea 123/2012 obliga toți producătorii și furnizorii să tranzacționeze angro prin bursa de energie OPCOM. În momentul 2012, ideea era ca Hidroelectrica să fie forțată să vândă curent prin bursă, la licitație transparentă energia produsă, ca să nu mai apară situații precum cea cu ”băieții deștepți”, care cumpărau ieftin și vindeau scump în detrimentul companiei de stat. Din 2012 încoace, a fost o nesfârșită discuție cu privire la această prevedere: de ce să fie toată lumea forțată să tranzacționeze pe OPCOM, și stat, și privat, dacă problema e de fapt doar un risc de corupție la companiile de stat? De ce să nu facă Ministerul Energiei, acționar majoritar la companiile de stat cu probleme, o regulă clară doar pentru companiile din subordinea lui, iar legea (aplicabilă nediscriminatoriu tuturor) să aibă prevederi mai laxe? Până una-alta, combinația frică de pușcărie – lobby eficient al OPCOM a ținut în picioare această obligativitate.
Problema majoră a apărut când s-au tăiat certificatele verzi pentru regenerabile și s-a cam terminat bonusul de cogenerare, ceea ce a blocat total investițiile în capacități noi (nu s-a mai investit nimic de prin 2014-2016). Simplu spus, un investitor într-o centrală nouă nu vine cu banii de acasă, ci ia un credit de la bancă, pe care trebuie să îl garanteze cu ceva, cu un flux de venituri viitoare: până prin 2014-2016, fluxul de venituri viitoare doar din certificate verzi sau bonus de cogenerare erau suficient de avantajoase cât să garanteze un credit pentru o construcție de centrală, după 2016 singura formă ar fi fost un contract de vânzare în viitor pe termen lung cu un cumpărător care să-ți ia energia odată ce centrala începe să funcționeze. Exact acest tip de contract lipsește cu desăvârșire dintre posibilitățile de tranzacționare în România.

Ce a făcut statul român în ultimele 3 luni?
– a permis contracte bilaterale pe termen lung în afara bursei OPCOM pentru capacitățile noi, prin OUG 74/2020. OUG 74 a fost respinsă în Senat, acum e în vigoare, dar se discută la Camera Deputaților.
– s-a discutat până la epuizare introducerea unui instrument de tranzacționare a PPA pe OPCOM, în cele din urmă, actualmente se merge pe Ordinul 65/2020 al ANRE care zice (vag) că pentru contractele pe termen lung se aplică direct Regulamentul UE 943/2019 Art 3 lit o), permițând contracte de peste 1 an pe piețele extrabursiere.
– Legea 155/2020 nu spune nimic despre PPA, așadar, dacă se aprobă OUG 74/2020, se vor putea face PPA, dacă se respinge, ne întoarcem la interdicția din lege.
– În tot acest timp, Regulamentul UE 943/2019 e în realitate aplicabil din 9 iunie 2019, indiferent ce zice leguitorul român, dar în practică lumea nu are curaj să încheie contracte în afara OPCOM pe principiul că regulamentul european bate legea română; băncile au ezitat să accepte astfel de contracte ca garanție pentru un credit de teama că eventual la un proces cine știe ce instanță nu va zice că se încalcă legea română, fără să se uite și la Regulament.
Pe scurt: deocamdată se pot încheia PPA, dar nu-i exclus ca OUG 74/2020 să fie respinsă în zilele următoare și circul să se reia de la capăt.

Ca fapt divers, între timp taman motivul pentru care tranzacționarea pe OPCOM avea sens să fie obligatorie, respectiv riscul ca Hidroelectrica să încheie contracte cum vrea ea, a picat. În Legea 155, apar prevederi care permit agregarea (producătorilor, respectiv consumatorilor, cu furnizori). Agregatorul e obligat să participe pe bursa OPCOM ca până acum, dar tranzacțiile între membrii unei astfel de agregări pot încheia contracte cum vor ei. Teoretic, nu există nicio garanție că Hidroelectrica n-ar putea să facă un mega-agregator cu CE Oltenia, CE Hunedoara și niscaiva băieți deștepți, să vândă energie ieftină pe care agregatorul s-o revândă scump în piață. Nu există niciun mecanism prin care să se evite concentrarea pieței într-un singur mega-agregator, care să domine toată tranzacționarea pe bursă. Din acest moment, singurul argument legitim pentru obligativitatea tranzacționării prin OPCOM pică.

2.Liberalizarea pieței gazelor și Gas Release Program.

Se spune că piața s-a liberalizat, dar, dacă ne uităm la definiția termenului liberalizare într-un dicționar, am înțelege că asta înseamnă că lumea poate face ce contracte dorește. Nu așa se înțelege și din regulile românești pe piața gazelor:
– Avem Legea energiei care zicea că pe măsura liberalizării ANRE stabilește niște cantități (% din producție) care să fie tranzacționate pe bursele de gaze (OPCOM și BRM) pe perioada 1 iulie 2020 – 31 decembrie 2022
– s-a emis Ordinul ANRE 79/2020, care impune un procent de 30%, tranzacționabil pe burse, cu procente fixe pe tip de instrument (lunar 30%, trimestrial 20%, sezon 20%, an 30% până la finele lui 2021; 30-20-20-0 pentru 2022, știu, procentele nu ajung la 100%, dar asta e). Prețul de pornire pentru tranzacționare e legat de prețul bursei de la Viena (CEGH). Petrom a contestat ordinul în instanță.
– s-a emis OUG 106/2020, publicată pe 1 iulie 2020, care impune un procent de 40%, reamintesc, începând cu 1 iulie 2020.
– ANRE a abrogat Ordinul 79/2020 emis în mai și a aprobat Ordinul 143/2020, care impune procentul de 40% (respectând legislația primară, OUG 106/2020). Sunt tot procente fixe pe tip de instrument, dar se introduce și semestrul, iar procentele sunt altele. Prețul de pornire pentru tranzacționare nu mai e legat de bursa de la Viena, ci de data asta de prețurile din piața românească în perioada anterioară. Ordinul 79/2020 e publicat pe 17 iulie 2020, dar se referă la tranzacțiile pe perioada 1 iulie 2020 – 31 decembrie 2022.
Pe scurt: deocamdată avem OUG 106/2020 și obligația de a tranzacționa 40% pe bursă, dar OUG ar putea fi aprobat, modificat sau abrogat în Parlament în următoarele zile; avem un proces (Petrom-ANRE) care a rămas fără obiect pe un ordin din mai abrogat, dar un nou proces pe un nou ordin cu aceleași probleme e de așteptat.

Sigur, tragem cu toții nădejde că la un moment dat se va lua legea la puricat și armonizat cu regulile europene. Mă întreb însă cât vor mai avea răbdare jucătorii onești din piață și câte reguli schimbate de la o zi la alta vom mai avea până atunci.