Otilia Nuţu: Marele Plan de Investiții pe Hârtie, Micul Plan ce lipsește cu desăvârșire

Autor: Otilia Nuţu, analist de politici publice în energie şi infrastructură la Expert Forum

Nu e un lucru rău să avem un plan de investiții și relansare economică; cel puțin, un asemenea plan arată intențiile și prioritățile partidelor de la guvernare. Am zice chiar că se observă o continuitate de gândire: aceleași proiecte mari figurează printre prioritățile tuturor partidelor care s-au perindat în ultimii ani pe la Palatul Victoria, deci avem un consens politic, niciun motiv să nu se poată duce la îndeplinire câtă vreme toată lumea e de acord și n-ar trebui nici măcar să ne îngrijorăm că punerea lor în practică depășește durata unui ciclu electoral.

Și totuși, de ce nu se întâmplă? De ce aceleași proiecte de autostrăzi sau centrale electrice, cu mici variațiuni, apar în toate programele și hărțile desenate cu carioca? De ce, dacă toată lumea e de acord, nu se mișcă mai repede? Uitându-mă la capitolele care privesc energia, observ câteva chestiuni.

1. Deși guvernul e liberal, în tot capitolul de energie nu apare nicăieri menționată vreo investiție privată – cu excepția unor parteneriate cu companii de stat, iar toată energia (indiferent că e vorba de rețele sau de producători) e ”infrastructură”. Pur și simplu, există un blocaj mental care ne împiedică să înțelegem niște principii deja consacrate în UE: infrastructura înseamnă doar activitățile de monopol natural (rețele de transport și distribuție), care, fiind monopol natural, nu permit concurență; în timp ce restul – producție, furnizare – sunt activități competitive, de piață, unde există concurență, jucători diferiți cu acționari diferiți – statul poate fi acționar, dar nu trebuie să fie singurul jucător.

Ca să înțelegem și mai bine acest blocaj mental: e ca și când nu putem înțelege cu niciun chip diferența dintre șosele (monopol natural) și companiile de transport cu TIR-uri sau autobuze de transport de călători (activități concurențiale) și le-am băga pe toate laolaltă într-o singură găleată numită generic ”infrastructura de transport”.

Chestiunea e mai importantă decât pare la prima vedere: pur și simplu, în planurile date, și cel de față, și cele de până la el, sectorul privat nu există, nu ne interesează. Energia e ”infrastructură”, deci să fie planificată – am impresia că, după 30 de ani, tot CSP-iștii au rămas la butoane. Ce-i drept, probabil că sunt mult mai pregătiți profesional decât vremelnicii sinecuriști numiți politic deasupra lor.

Planul se dovedește însă falimentar: așa am ajuns că ”infrastructura energetică” pe care ne bazăm, cu excepția câtorva investiții private (de exemplu, centrala Petrom Brazi, investițiile în energia regenerabilă, 2-3 CET-uri mititele), a fost construită sau măcar gândită și construită parțial înainte de 1989 (inclusiv mândria Coroanei, reactoarele 1&2). De mai bine de un deceniu nu s-a mai construit nimic esențial în energie în afară de investițiile private, nici în energia electrică, nici în gaze, nici în termoficarea din orașele mari; statul român a eșuat sistematic să-și facă partea lui de investiții.

În același timp, rămâne blocat în propriile planuri și schițe de prin 1977, pe care nu e în stare nici măcar să le adapteze la lumea de azi: a murit industria energointensivă, a crescut enorm consumul populației, oamenii își cumpără mașini electrice și aparate tot mai ”smart”, vor să-și monteze panouri pe casă sau pe bloc, tot consumul s-a mutat spre vest, noi venim în continuare cu reactoarele 3 și 4 și cu dezinteresul total pentru investiții în rețele moderne, adevărata infrastructură, integral reglementată de stat, dar de care ne batem joc.

2. De ce nu vin privații să investească? Pentru că n-ai loc de statul român: cum să concurezi cu companii care au toate un singur acționar și care concentrează vreo 80% din producția de energie electrică?

Cum să investești într-o centrală electrică, dacă Transelectrica, în planurile sale pe 10 ani elaborate în ultimii 5 ani, are întârzieri de cel puțin 2-3 ani pe 80% din investițiile în modernizarea rețelei existente și pe 100% din proiectele necesare pentru ”integrarea unor noi capacități” – ba chiar unele proiecte sunt întârziate și cu 15 ani?

Cum să te legi la rețea, dacă Transelectrica spune că nu e loc, pentru că urmează să se instaleze vreo 10 GW, din care 6 GW în regenerabile care nu se vor construi vreodată (din cauză că s-a schimbat legea și investitorii au abandonat) și 4 GW în eternele Tarnița, reactoarele 3&4 și unitățile pe cărbune ale CE Oltenia în discuții de prin 2010, dar la care nu se renunță, că ele apar mereu în ”planurile naționale de investiții”?

Cum să investești, dacă nu poți să-ți vinzi în avans energia pe care o vei produce abia după ce ți-ai construit centrala, ca să garantezi cu contractul un credit la bancă?

De ce să investești, dacă statul azi liberalizează piața, mâine o reglementează la loc, azi îți dă ”schemă de sprijin”, mâine o taie că ai deranjat producția statului de energie pe cărbune sau pe unii consumatori bine conectați, azi ai niște taxe, mâine se bagă noi impozite, azi consumatorii îți plătesc, mâine se dă o lege populistă că ar putea să nu-ți plătească, nu atâta că e criză, ci pentru că e an electoral?

3. În loc de planuri megalomane, m-aș aștepta ca guvernanții să vină cu un Mic Plan. Planul în care să se vadă cum au de gând să aplice noile reguli europene de piață, de pildă, să poți face contracte cum vrei, câtă vreme respecți regulile de concurență (da, tot statul e responsabil cu șmenurile pe care le-a făcut Hidroelectrica și din cauza cărora toată lumea tranzacționează pe reguli restrictive).

Planul în care să se aplice legile existente, de pildă OUG 109 (și Legea 111), prin care la șefia companiilor de stat să fie numiți oameni după o selecție competitivă și niște criterii de competență, ca aceste companii să concureze realmente unele cu celelalte și cu investitorii privați.

Planul în care conducerea reglementatorului în energie ANRE să fie numit competitiv, printr-o selecție transparentă, nu prin negocieri de partid pe oameni care n-au nici în clin, nici în mânecă cu domeniul și cărora le vor spune alții ce să facă. Planul în care ANRE va lua la bani mărunți planurile de investiții ale companiilor de infrastructură adevărată – Transelectrica, Transgaz, rețelele de distribuție (private, dar integral reglementate de către ANRE), și nu va mai raporta sec în rapoartele sale anuale că proiectele sunt ”întârziate”, fără vreo măsură.

Planul în care același ANRE răspunde la telefoanele consumatorilor care întreabă cum e cu liberalizarea pieței de gaze sau la telefoanele investitorilor care se plâng că nu primesc la timp hârtii sau aprobări sau li se cer tarife abuzive de ”întărire a rețelei”.

Planul în care nu vom mai sta de 12 ani să iasă din comisiile parlamentare legea termiei.

Planul în care companiilor de stat nu li se vor mai lua toți banii ca dividende, ca să acoperim deficitele de la buget.

Planul în care un investitor privat nu mai trebuie să sune la 15 instituții ca să afle cine e responsabil pentru ce hârtie și să nu primească răspunsurile.

Nu sună sexy, dar abia acest plan ar suna credibil.