Închide

Pace între miliardari: Amazon.com reia publicitatea pe Twitter. Nota de plată: 100 mil. $ pe an

Avatar
online shopping, amazon, shop

Fotografie de Preis_King pe Pixabay

Timp de citire: < 1 minut

Amazon.com plănuieşte să repornească publicitatea pe Twitter la un nivel de aproximativ 100 de milioane de dolari pe an, fiind în aşteptarea unor modificări de securitate la platforma de reclame a companiei de social media, potrivit unui tweet publicat de un reporter al Platformer, transmite agenția Reuters, citată de News.ro.

CEO-ul Twitter, Elon Musk, a mai spus că Apple a reluat publicitatea pe platformă, potrivit unui articol publicat de Bloomberg, care a citat comentariile făcute în timpul unei conversaţii de pe Twitter Spaces, de sâmbătă.

Amazon, Apple şi Twitter nu au răspuns solicitării Reuters de a comenta pe această temă.

Producătorul de iPhone-uri se alăturase recent unei liste în creştere de companii, de la General Mills la producătorul de automobile de lux Audi of America, care au oprit sau întrerupt publicitatea pe Twitter de la cumpărarea acesteia de către miliardar, pentru 44 de miliarde de dolari, în urmă cu o lună.

scroll to top