PACE… și atât. Hristos a Înviat! Gândul redacției pentru cititorii AFACERI.news
Dragi cititori,
Anul trecut în Ziua Învierii Mântuitorului, ne aflam în toiul unei pandemii ucigătoare de destine și afaceri. Iar atunci lansam o speranță:
“Ne paște ultimul Paște cu restricții! E în puterea noastră să repornim economia”.
Și am avut dreptate. Pandemia de coronavirus pare acum a fi pe final; e adevărat, cu un preț uriaș plătit de întregul mapamond. Însă restricții nu mai avem, viziunea noastră s-a împlinit. Am repornit economia, am încheiat un an de excepție, cu o creștere economică solidă, chiar peste așteptări.
Din păcate însă, când lucrurile păreau că revin la mult-dorita normalitate, fantoma hâdă a războiului s-a abătut din nou asupra Europei.
După cum mulți ați trăit pe propria piele, generația noastră a fost greu încercată de schimbări monumentale. Dar a răzbit. Comunismul, tranziția, reformele dureroase, emigrația, globalizarea, capitalismul autohton, debutul maturizării economico-sociale a țării. Apoi a urmat, de nicăieri, o pandemie care ne-a luat pe toți prin surprindere, aruncându-ne în ghearele fricii. Și când peste toate am trecut cu chiu, cu vai, numai la un război în vecini nu ne puteam gândi.
Mesajul nostru de anul acesta de Sărbătorile Pascale este unul simplu. Dar suntem siguri că acesta corespunde și dorinței Dvs. la ceas de sărbătoare: vrem doar PACE. Și atât. Pentru că viața ne-a dovedit că toate problemele pot fi depășite împreună, unii cu alții, pe timp de pace. Însă războiul distruge destine la scară amplă mai rapid decât orice.
Ceea ce se întâmplă acum în Ucraina este tragic, nedrept și trebuie să se termine grabnic. Forța umanității nu stă doar în arme și armate, ci în puterea gândului bun și a rugii fiecăruia dintre noi. Căci, nu-i așa?, economistul, omul de stat și filosoful irlandez Edmund Burke avea uriașă dreptate:
“Pentru ca răul să triumfe, este suficient ca oamenii buni să nu facă nimic.”
Oameni buni, în Ziua Învierii, ziua în care Viața a doborât Moartea definitiv, să credem cu toții că Pacea va învinge Războiul și să facem ce ne stă în putință pentru asta: ajutând, sperând, iubindu-ne aproapele. Așa încât, la anul, în mesajul de Paște, să ne mai bucurăm o dată că am fost din nou vizionari, iar ruga noastră s-a împlinit.
Sărbători binecuvântate! Hristos a Înviat!
Echipa AFACERI.news









