Prahova: Pierderi foarte mari în turism din cauza pandemiei
Activitatea de turism a fost foarte afectată din cauza măsurilor impuse în contextul pandemiei de COVID-19, iar specialiştii estimează că, în perioada următoare, peste 50% din firmele din turism şi sectorul HoReCa vor intra în insolvenţă, se arată într-o analiză a Camerei de Comerţ şi Industrie (CCI) Prahova privind impactul pandemiei asupra mediului de afaceri din judeţ.
Conform datelor furnizate de CCI la solicitarea AGERPRES, pierderile din turism înregistrate în lunile martie – iulie nu se vor recupera până la sfârşitul anului, care va fi un an “compromis”, cu rezultate “foarte slabe”.
“În perioada declarării stării de urgenţă, cifra de afaceri a fost zero sau chiar negativă, în condiţiile în care activitatea agenţiilor de turism s-a desfăşurat strict pentru anulări de sejururi, fără noi vânzări – pe de o parte, iar hotelurile şi restaurantele – pe de altă parte, au fost închise. Această situaţie a condus la pierderi foarte mari. Ajutoarele de la stat – şomajul tehnic, alocarea de 41,5 % din salariul de bază al celor care se întorc din şomajul tehnic – au fost utile, însă nu într-atât încât să ajute la recuperarea pierderilor masive din domeniu. În luna iunie 2020, activitatea a început să se desfăşoare timid, cu o modestă creştere a cifrei de afaceri, faţă de nivelul ‘0’ din aprilie – mai 2020, iar în iulie 2020, activitatea oglindită în cifra de afaceri a ajuns abia la jumătate din valoarea celei din iulie 2019. (…) Specialiştii din domeniu estimează că peste 50% din firmele din turism şi sectorul HoReCa vor intra în insolvenţă în septembrie – octombrie 2020. O soluţie salutară ar putea fi granturile – fonduri guvernamentale nerambursabile”, precizează sursa citată.
CCI Prahova dispune de aceste date în urma discuţiilor purtate cu firme prahovene reprezentative pentru domeniile lor de activitate.
“Menţionăm că aceste date poate nu sunt complete, dar ele pot da o orientare privind influenţa crizei COVID-19, la momentul actual – sfârşitul lunii iulie 2020 – asupra mediului de afaceri prahovean”, se precizează în analiza citată.
În ceea ce priveşte sectorul petrolier, CCI spune că activitatea de rafinare a ţiţeiului s-a păstrat la aceeaşi capacitate de prelucrare şi după declanşarea crizei COVID-19, în acest sector fiind implementată telemunca pentru personalul TESA. De asemenea, activitatea de producţie de utilaj petrolier s-a desfăşurat pe un palier de stabilitate, cifra de afaceri fiind în grafic, la acest moment, după ce unele dintre firme au avut în intervalul martie – mai 2020 scăderi de până în 25% faţă de aceeaşi perioadă din 2019.
Producătorii de mobilă spun că sunt semne de relansare a activităţii, însă apreciază că cifra de afaceri va fi foarte greu de recuperat. De asemenea, sectorul morărit-panificaţie a fost afectat din cauza imposibilităţii distribuţiei produselor din programul guvernamental “Lapte şi corn”, însă, pe de altă parte, a înregistrat o cerere mare pe piaţă de produse precum făina şi mălaiul, astfel că, per ansamblu, scăderile sunt moderate faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
CCI Prahova notează, totodată, că agricultura nu a suferit din cauza pandemiei, însă menţionează probleme cauzate de lipsa forţei de muncă şi de seceta prelungită. În construcţii sunt probleme cu cash-flow-ul, astfel că încasările se fac mai greu, afacerile nefiind însă afectate, făcându-se chiar angajări în acest sector în perioada de referinţă.
În sectorul serviciilor profesionale suport, cele mai afectate au fost cele logistice şi de transport, scăderea activităţii oglindită în cifra de afaceri fiind “dramatică”.De asemenea, vânzările din domeniul auto au scăzut considerabil faţă de perioada similară a anului 2019, iar in iunie 2020 au ajuns abia la 50% din nivelul anului 2019.









