Presa din Marea Britanie, reacții dure la documentarul “Harry & Meghan” difuzat de Netflix

,
Autor:    -  
221205082436 01 Netflix Harry Meghan Trailer Screenshot
Foto: Netflix

Timp de citire: 2 minute

Ziarele din Marea Britanie au reacționat a doua zi după difuzarea primei părţi a serialului documentar “Harry & Meghan” pe Netflix.

Deși primele trei episoade lansate online joi au dezvăluit puţine informaţii despre cuplu, criticile prinţului Harry şi ale soţiei sale, Meghan Markle, la adresa presei britanice au stârnit reacţii puternice din partea tabloidelor din ţară. Drept dovadă, titlurile ziarelor din Marea Britanie de vineri au fost dedicate în principal cuplului princiar. Daily Mail vorbeşte astfel despre „furia Palatului Buckingham la un atac asupra moştenirii Reginei”, afişând pe prima pagină două fotografii care îi arată pe Meghan şi Harry în posturi neonorante, potrivit News.ro.

Tabloidul The Sun a scris „Harry the Villain”, făcând referire la coperta „Harry the Nazi” din 2005. În articolul său, corespondentul regal al ziarului sugerează că documentarul Netflix pătează imaginea reginei Elizabeth II.

„Opriţi acest circ regal” scrie şi Daily Mirror pe prima pagină. Publicația britanică a publicat 12 articole despre subiect în doar două ore.

De-a lungul primelor trei episoade ale serialului, Prinţul Harry şi soţia sa Meghan atacă presa britanică, pe care o acuză că exagerează, distorsionează şi produce în mod regulat zvonuri false împotriva lor. Ducii de Sussex povestesc, de asemenea, faptul că le-a fost încălcată intimitatea de către mass-media şi că au fost urmăriţi de paparazzi.

„Majoritatea amintirilor mele sunt dominate de paparazzi”, spune Harry în documentar.

Mărturiile prezentate în aceste prime episoade abundă în această direcţie şi subliniază lipsa de scrupule a presei – capabilă să „cotrobăie prin coşurile de gunoi sau să încerce să spargă conturi”, după cum spune un prieten al cuplului – şi pe lipsa de libertate a membrilor familiei regale.

Pe site-urile lor, tabloidele The Sun şi The Daily Mail, două ziare pe care Prinţul Harry le-a dat în judecată în trecut pentru reportajele lor, au criticat şi acest serial.


Google News  Fiți la curent cu ultimele noutăți! Urmăriți AFACERI.news și pe Google News!