Primul model electric de la Bentley va fi lansat pe piață cu o întârziere de câteva luni


Autor:    -  
bentley, car, automobile
Fotografie de Nerivill pe Pixabay

Timp de citire: < 1 minut

Primul model cu zero emisii de la Bentley va fi lansat pe piață cu o întârziere de câteva luni. Evenimentul ar urma să aibă loc în 2026, potrivit celor mai recente informații.
Constructorul britanic de automobile a decis să investească în electrificare și a anunțat, cu ceva timp în urmă, noua strategie Bentley Beyond100, informează Automarket.

Aceasta include o investiție de peste 2 miliarde de euro, dar și un model cu zero emisii, primul din istoria mărcii, care ar urma să fie dezvoltat și asamblat la uzina din Crewe, Marea Britanie. Acesta ar fi trebuit să fie lansat în 2025.

Potrivit șefului companiei, Adrian Hallmark, lansarea va fi amânată cu câteva luni, iar evenimentul va avea loc în 2026.

Mai mult, Hallmark susține că amânarea nu are legătură cu problemele de software pe care le-ar întâmpina compania mamă, adică Grupul Volkswagen.

Când va debuta pe piață, primul Bentley cu zero emisii ar urma să dezvolte aproximativ 1.400 de cai putere, suficient pentru a atinge 100 de km/h în 1.6 secunde.

Acesta va prelua rolul de vârf de gamă și va costa în jur de 250.000 de euro. Cel puțin una dintre versiuni.


Google News  Fiți la curent cu ultimele noutăți! Urmăriți AFACERI.news și pe Google News!