Principalii doi piloni ai noului regim iranian, ”eliminați” azi-noapte, într-un raid israelian
Forțele de Apărare Israeliene (IDF) au anunțat marți, la prânz, că șeful securității Iranului, Ali Larijani, a fost ucis în urma unui atac aerian desfășurat peste noapte. IDF a anunțat, de asemenea, că l-a ucis pe generalul Gholamreza Soleimani, șeful forței Basij (grupare paramilitară formată exclusiv din voluntari ai Gărzilor Revoluționare), și pe adjunctul său, Seyyed Karishi, potrivit ministrului israelian al Apărării, Israel Katz, transmite presa israeliană (Times of Israel), citată de POLITICO.eu și The Guardian.
”Larijani și comandantul Basij au fost eliminați peste noapte și s-au alăturat șefului programului de anihilare, Khamenei, și tuturor membrilor eliminați ai axei răului, în adâncurile iadului. Premierul și cu mine am instruit Forțele de Apărare Israeliene să continue să vâneze conducerea regimului de teroare și represiune din Iran și să taie în mod repetat capul caracatiței și să nu o lase să crească”,
a spus Katz în timpul unui briefing din această dimineață, potrivit biroului său de presă.
Posibila eliminare a lui Larijani vine la patru zile după ce acesta a participat la un marș alături de mii de iranieni, organizat de Ziua Quds, la Teheran, unde l-a atacat pe Trump într-un discurs.
Larijani, liderul autoritar al Consiliului Suprem de Securitate Națională al Iranului, și-a continuat amenințările printr-o serie de mesaje virulente pe X îndreptate împotriva președintelui Trump.
”Trump spune că urmărește o victorie rapidă. Deși a începe un război este ușor, nu poate fi câștigat cu câteva tweet-uri. Nu ne vom opri până nu te vom face să regreți această greșeală gravă”,
a scris el.
În cea de-a 14‑a zile de conflict în Iran președintele american Donald Trump a afirmat că este o ”onoare” pentru el eliminarea liderilor iranieni. Liderul de la Washington a argumentat pe Truth Social că regimul de la Teheran ”omoară oameni nevinovați în întreaga lume de 47 de ani”.
”Iar acum eu, al 47-lea președinte al Statelor Unite ale Americii, sunt cel care-i ucide. Ce onoare!”,
a continuat liderul de la Casa Albă.
Ca răspuns, Ali Larijani a declarat că
”… problema cu Donald Trump este că nu este suficient de inteligent să înțeleagă că poporul iranian este o națiune curajoasă, o națiune puternică, o națiune hotărâtă.”
Ali Larijani provine dintr-una dintre cele mai faimoase familii politice ale Iranului, conform AP News, citată de Biziday.
Fost președinte al parlamentului și consilier politic senior, a fost principalul consilier al fostului lider suprem Khamenei în ceea ce privește negocierile cu Administrația Trump. De asemenea, a ocupat funcția de secretar al Consiliului Suprem de Securitate Națională al Iranului, cel mai înalt organism de securitate al țării, care supraveghează coordonarea în domeniul apărării și al politicii externe.
Larijani este principala figură din spatele represiunii violente a protestatarilor de către guvernul iranian, de la începutul acestui an, scrie The Guardian.
În urmă cu câteva zile, Larijani îl amenințase pe Donald Trump, într-un mesaj pe X/Twitter:
”Națiunea sacrificială a Iranului nu se teme de amenințările tale goale. Nici măcar cei mai puternici decât tine nu au putut elimina Iranul. Ai grijă să nu fii eliminat tu însuți”.









