Prof. Cristian Păun vorbește despre localitățile care toacă bani pe datorie din bugetul tuturor

Profesorul de economie Cristian Păun, de la Academia de Studii Economice (ASE) București, atrage atenția asupra unei probleme structurale a administrației publice locale din România: existența a aproape 900 de comune cu sub 2.000 de locuitori, fiecare menținând un aparat administrativ complet, deși contribuie marginal la veniturile bugetare.

Într-o postare publicată recent, profesorul Păun subliniază că aceste unități administrativ-teritoriale, deși numără câteva sute de locuitori, funcționează totuși ca și comune cu drepturi depline:

„Circa 900 de comune (nu sate!) au astăzi sub 2.000 de locuitori. Fiind comune, au primari, consiliu și consilieri, școală, 1-2 biserici, poliție. Un aparat administrativ care toacă bani și nu face nimic. Pentru care ne împrumutăm an de an, la dobânzi tot mai mari”,

menționează economistul.

Exemplul unei comune cu 227 de locuitori

Profesorul oferă un exemplu concret pentru a ilustra disproporția dintre veniturile proprii și cheltuielile administrative ale unor astfel de localități: o comună cu doar 227 de locuitori încasează anual aproximativ 190.000 de lei, dar cheltuiește 2,2 milioane de lei pe an, o diferență acoperită, potrivit lui Păun, din deficit și din datorie publică.

Păun citează și situația județului Olt, unde niciuna dintre cele 104 comune nu depășește 5.000 de locuitori, iar 25 dintre acestea au sub 1.500 de locuitori, un tipar pe care economistul îl consideră reprezentativ pentru fragmentarea excesivă a administrației locale la nivel național.

„Bani tocați aiurea, de la educație sau sănătate”

Potrivit lui Păun, resursele direcționate către menținerea acestor structuri administrative vin în detrimentul altor domenii esențiale, precum educația și sănătatea.

Partea finală a intervenției sale are un ton polemic, îndreptat către oponenții reformelor administrative aflate în dezbatere publică. Păun sugerează că opoziția cea mai vehementă față de reducerea numărului de unități administrative și față de măsurile de austeritate vine tocmai din partea celor care beneficiază de status quo, întrebând retoric:

„Cine credeți că urlă mai tare împotriva reformelor? Pe cine deranjează mai tare modernizarea României? Cine urăște austeritatea reformelor cel mai mult? Pentru cine deficitul nu este o problemă, dimpotrivă, să fie cât mai mare?”

Economistul face și o referire directă la premierul Ilie Bolojan, cunoscut pentru poziția sa favorabilă reducerii cheltuielilor administrației publice, sugerând că cei nemulțumiți de eventualele reforme ar dori îndepărtarea acestuia din funcție.