Programul naţional pentru creşterea natalităţii va continua
Programul naţional pentru creşterea natalităţii va continua cu finanţare din fondul de rezervă al Guvernului.
Ministerul Familiei a pus în dezbatere publică un proiect de modificare a legislaţiei în domeniu. Una dintre propuneri vizează obligatibilitatea ca doar unul dintre membrii cuplului să fie cetăţean român.
Potrivit RRA, o altă modificare oferă posibilitatea de a depune documentele de înscriere şi în format electronic.
Potrivit Ministerului Familiei, anul trecut programul s-a dovedit un succes, au fost semnate 9.300 de contracte, au fost confirmate 2.200 de sarcini şi s-au născut 156 de copii. Sprijinul oferit de stat pentru creşterea natalităţii constă într-un ajutor financiar sub forma a două vouchere în valoare de 15.000 lei.









