Proiectul Neptun Deep va aduce la bugetul de stat aproximativ 20 miliarde de euro pe durata desfășurării
Producţia, programată să înceapă în 2027, va fi de aproximativ 8 miliarde metri cubi anual (circa 140,000 bep/zi), timp de circa 10 ani.
Proiectul Neptun Deep va contribui la viitorul securităţii energetice în România şi în regiune şi va avea o contribuţie la bugetul de stat estimată în valoare de aproximativ 20 miliarde de euro, a declarat Christina Verchere, CEO al OMV Petrom, transmite Agerpres.
Ea a explicat că această contribuţie va începe din 2027, dar statul va primi probabil venituri din 2025.
“Neptun Deep este un proiect strategic atât pentru noi, cât şi pentru România. Decizia finală de investiţie pentru Neptun Deep, luata în iunie 2023, ne permite să trecem la faza de execuţie a proiectului. Acesta va fi o schimbare de paradigmă pentru România şi pentru regiune, contribuind la viitorul securităţii energetice a acestora. România va deveni cel mai mare producător de gaze naturale din UE. Iar Neptun Deep va avea o contribuţie la bugetul de stat estimată în valoare de aproximativ 20 miliarde de euro, pe durata proiectului”, a spus Christina Verchere.
În ceea ce priveşte destinaţia volumelor de gaz din acest perimetru, Verchere a subliniat că, datorită poziţionării sale, România se remarcă drept o piaţă atractivă şi, având în vedere că piaţa de gaze naturale operează la nivel european, sunt explorate activ toate opţiunile disponibile în Uniunea Europeană.
Totodată, CEO-ul OMV Petrom a precizat că proiectul Neptun Deep ia în considerare orice potenţial impact asupra mediului sau asupra comunităţilor locale.
Ea a mai menţionat că OMV Petrom investeşte constant în activităţile de explorare şi producţie pentru a combate declinul natural al perimetrelor companiei şi pentru a identifica noi resurse.
OMV Petrom şi Romgaz au anunţat, în 21 iunie, că au aprobat planul de dezvoltare a zăcămintelor comerciale de gaze naturale Domino şi Pelican Sud din perimetrul Neptun Deep, acesta urmând să fie depus la Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale pentru confirmare.
Cele două companii vor investi până la 4 miliarde de euro pentru faza de dezvoltare a proiectului, care va genera o producţie de circa 100 miliarde de metri cubi de gaze naturale.
Producţia va fi de aproximativ 8 miliarde metri cubi anual (circa 140,000 bep/zi), timp de circa 10 ani.
“Avem 10 ani de platou, după care 8 ani va fi producţie în declin, 4 ani perioada de construcţie. Atunci nu se vor genera venituri, atunci doar cheltuim şi abia după putem să estimăm contribuţia de stat. Abia când începem să culegem veniturile, adică din 2027. Însă statul va primi probabil venituri la buget şi mai devreme, pentru că noi cheltuim bani, se percepe TVA şi cred că din 2025 va începe să primească venituri”, a afirmat Verchere.
Aceasta a precizat că următorii paşi includ avizarea planului de dezvoltare a zăcământului de către autorităţile de reglementare, atribuirea principalelor contracte şi autorizări.
În ceea ce priveşte locurile de muncă create prin implementarea acestui proiect, ea a precizat că ar trebui să fie 9.000 de locuri de muncă impactate de Neptun Deep.
Perimetrul Neptun Deep din Marea Neagra are o suprafaţa de 7.500 kmp şi se află la o distanţă de circa 160 km de ţărm, în ape cu adâncimi cuprinse între 100 şi 1.000 de metri. Prima descoperire de gaze a avut loc în 2012.