Închide

Rareș Bogdan, de partea IMM: PNL nu va accepta scăderea de 10 ori a pragului de impozitare

Avatar
Rares Bogdan 1

Foto: Antena3.ro

Timp de citire: 2 minute

Europarlamentarul PNL Rareş Bogdan ia apărarea microîntreprinderilor în disputa fiscală PNL-PSD. Acesta a declarat că în şedinţa coaliţiei s-a discutat despre scăderea pragului de încadrare la impozitul pe venitul microîntreprinderilor, de la 1.000.000 de euro la 500.000 de euro. El a arătat că în România există peste 420.000, din totalul de 700.000 de societăţi comerciale, care sunt microîntreprinderi şi care plătesc impozit pe cifra de afaceri, iar PNL vrea ca acestea să fie sprijinite.

Rareş Bogdan a mai afirmat, luni, la emisiunea Talk News de la Profit TV, că cei de la PSD consideră că vin venituri în plus, prin această măsură, dar el nu este la fel de convins.

”Mă bucur că am stabilit un prag care să nu fie de 100.000 de euro, cum era propunerea iniţială, ci am reuşit să îl ducem la 500.000 de euro, în ceea ce înseamnă cifra de afaceri pentru microîntreprinderi, în România existând peste 420.000, din totalul de 700.000 de societăţi comerciale, care sunt microîntreprinderi şi care plătesc impozit pe cifra de afaceri. Considerăm că trebuie să sprijinim în continuare pe aceşti, chiar dacă pragul scade un pic, dar era prea mult să scadă la 100.000 de euro”,

a spus europarlamentarul.

Liderul liberal, provenit din mediul de afaceri și fost asociat-administrator în mai multe IMM-uri, a fost întrebat despre acest impozit pe venitul microîntreprinderilor, care va scădea de la 1.000.000 de euro la jumătate, el spunând că este o propunere şi a arătat că, fiind vorba de o modificare de Cod Fiscal, va fi operabilă din 1 iulie.

Întrebat dacă cei de la PSD au venit cu această propunere, Rareş Bogdan a spus:

”Ei consideră că vin venituri în plus, eu nu sunt la fel de convins”, europarlamentarul afirmând că ”vor veni mai mulţi bani la buget dacă va fi introdus radarul mărfurilor şi scanerele la intrarea în ţară şi vom putea fiscaliza tot ce intră în ţară şi vom reuşi să introducem factură electronică peste tot, pentru a nu mai apărea acele facturi din zona marilor en-gros-uri şi centre comerciale”.

Rareş Bogdan a subliniat că această măsură este extrem de importantă pentru că în România ”sunt peste 420.000 de societăţi comerciale care plătesc impozite şi taxe şi trebuie să fim atenţi la acest subiect”.

”Am considerat încă din negocierile pentru protocolul coaliţiei, când s-a impus pragul de 100.000, că este inacceptabil, şi bine ar fi să păstrăm un milion”,

a afirmat liderul liberal, adăugând că este aşteptat ministrul Finanțelor Publice, social-democratul Adrian Câciu să vină cu e evaluare, cu o proiecţie de buget, cu cât creşte încasarea la buget dacă se scade acest prag la jumătate.€

”În niciun caz nu vom accepta scăderea la 100.000”,

a conchis Rareș Bogdan, subliniind poziționarea pro-microîntreprinderi a PNL.

În acest moment, la depășirea cifrei de afaceri echivalentă a 1 milion de euro, companiile trec de la impozitarea pe venit la cea pe profit, măsură care nu întotdeauna aduce mai mulți bani la buget, datorită tertipurilor la care se recurge pentru minimizarea de ultim moment a profiturilor prin cheltuieli de multe ori fictive de consultanță sau management.

Astfel că statul ajunge de cele mai multe ori să încaseze impozite mai mici de la companiile mai mari decât de la numeroase microîntreprinderi cu taxare pe venitul facturat.

scroll to top