Recuperăm încet și poticnit. PIB-ul a crescut cu doar 5,6% în T3, după o scădere de 12,2% în T2
Vestea bună este că România a scăpat de recesiunea tehnică, adică două trimestre de creștere negativă a PIB-ului, însă aceasta era de domeniul evidenței. Vestea proastă este că, după scăderea-record din T2, revizuită acum de Institutul Național de Statistică (INS) la -12,2%, România a reușit să recupereze abia 5,6% în T3, trimestru care, cel puțin teoretic, ar fi trebuit să însemne un reviriment masiv, în condițiile în care majoritatea sectoarelor economice au reînceput să funcționeze relativ normal, pe timpul verii.
Datele INS arată că, în T3 2020, faţă de acelaşi trimestru din anul 2019, PIB-ul a înregistrat o scădere cu 6,0% atât pe seria brută cât şi pe seria ajustată sezonier.
În ansamblul primelor nouă luni ale anului, scăderea este de 5,1% pe seria brută şi de 4,6% pe seria ajustată sezonier.
INS a mai precizat că a revizuit în scădere datele referitoare la T2 2020 (aprilie – iunie, cel care a cuprins perioada de carantină), de la -11,9% cât anunțase inițial, la -12,2%.









