RWEA cere Parlamentului să permită contractele bilaterale în afara bursei


Autor:    -  
cape ortegal, galicia, windmills
Fotografie de makunin pe Pixabay

Timp de citire: 2 minute

Asociația Româna pentru Energie Eolienă (RWEA) solicită Camerei Deputaților respingerea modificărilor aduse de Proiectul de lege (L321/2020) aprobat de Senatul României în 10 iunie 2020, referitoare la posibilitatea semnării contractelor bilaterale în afara pieței centralizate. 

Guvernul a decis ca energia produsă în capacități noi, puse în funcțiune după 1 iunie 2020, să poată fi vândută în afara pieței centralizate, însă Senatul a abrogat această prevedere, actul normativ fiind acum în dezbatere la Camera Deputaților, anunță hotnews.

Modificările aduse proiectlui de lege blochează investițiile în noi capacități de producție de energie, crescând riscurile la adresa securității energetice a României, și limitează accesul companiilor, municipalităților și clienților rezidențiali la energie din surse noi, nepoluante, precizează RWEA.

Potrivit asociației, este greu de înțeles o astfel de neglijare a potențialului energetic al României, mai ales că, în calitate de stat membru al Uniunii Europene, țara se află în plin proces de adoptare a Pachetului Energie curată pentru toți. În acest context, regulamentele europene trebuie să fie adoptate de către fiecare stat membru, menționează obligația statelor de a permite, prin legislația și reglementările naționale, încheierea contractelor bilaterale de energie în afara pieței centralizate (Power Purchase Agreements – PPA).

RWEA consideră că o astfel de modificare a Pachetului de lege (L321/2020) aduce un impact negativ asupra reluării investițiilor in sectorul energetic din România într-o perioada în care relansarea economică este primordială, iar prin PNIESC România și-a asumat un plan bine stabilit de investiții în noi capacități de producție.

În plus, lipsa investițiilor în noi capacități competitive de generare a energiei își va extinde impactul negativ asupra securității energetice a României și a prețului plătit de consumatorul final, având in vedere parcul de generare din surse convenționale deja îmbătrânit și situația actuală în care România este un importator net de energie conform datelor oficiale furnizate de autorități.


Google News  Fiți la curent cu ultimele noutăți! Urmăriți AFACERI.news și pe Google News!