Sindicatele resping actuala formă a Legii salarizării: Proiectul trebuie retras!
Cele cinci confederații sindicale reprezentative la nivel național resping actuala formă a proiectului Legii salarizării și atrag atenția că documentul prezentat drept o reformă profundă a salarizării în sectorul public este, în realitate, o nouă sursă de inechități, discriminări și tensiuni sociale, potrivit unui comunicat de presă semnat de Confederația Națională Sindicală ”Cartel ALFA”, Confederația Națională a Sindicatelor Libere din România – Frăția, Confederația Sindicatelor Democratice din România (CSDR), Confederația Națională Sindicală ”Meridian” și Blocul Național Sindical (BNS).
În loc să corecteze dezechilibrele acumulate în sistem și să construiască o salarizare coerentă, predictibilă și echitabilă, noua variantă a proiectului continuă să opereze cu soluții de compromis, să favorizeze anumite categorii și să lase în urmă exact acele sectoare care asigură funcționarea serviciilor publice esențiale,
menționează sursa citată.
Una dintre cele mai grave probleme este reducerea valorii de referință de la 4.100 la 4.000 de lei.
Am solicitat ca aceasta să fie stabilită la nivelul salariului minim pe economie și actualizată anual în funcție de inflație și productivitatea muncii. În schimb, este diminuat chiar reperul de la care ar trebui construit întregul sistem, în timp ce, în numeroase sectoare, creșterile prevăzute nu acoperă pierderea de putere de cumpărare acumulată în ultimii doi ani. O lege a salarizării nu poate transfera costul austerității asupra salariaților,
mai precizează sindicatele.
Sindicatele avertizează că plafonarea sporurilor la 20% din totalul cheltuielilor cu salariile, inclusiv prin raportare la ordonatorul principal de credite și la sursele de finanțare, poate anula drepturi salariale recunoscute de lege.
Respingem și modul de elaborare a proiectului. Dialogul social nu înseamnă transmiterea cu întârziere a documentului și acordarea unui interval simbolic pentru observații. O lege care afectează peste un milion de salariați din sectorul public nu poate fi construită pe repede-înainte, iar sindicatele nu pot valida în câteva ore sau zile decizii cu efecte pentru ani și decenii. Consultarea formală nu este dialog social!,
mai transmit sindicaliștii.
De asemenea, potrivit sindicaliștilor, un Guvern demis nu poate decide viitorul salarizării prin negocieri purtate în afara mandatului.
Nu poate fi acceptabil ca un Guvern aflat într-o astfel de situație să stabilească, să negocieze și să angajeze România în privința unei politici publice care afectează peste un milion de salariați, fără un mandat politic deplin și fără un dialog social real,
potrivit sindicaliștilor.
În plus, sindicaliștii cer retragerea actualului proiect și reluarea reformei de la zero.









